Apar informații noi în dosarul lui Eduard Apostol, acuzat de dublul omor comis în 2002 la Grătiești
Apar detalii noi în dosarul lui Eduard Apostol, acuzat de dublul omor comis în 2002 la Grătiești. La Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a fost audiat un martor-cheie, care a relatat cum Apostol și complicii săi ar fi planificat atacul. Potrivit acestuia, i-a văzut în localitate cu câteva zile înainte de crimă și din nou chiar în ziua faptei. Apostol, care s-a ascuns de lege timp de 23 de ani, a fost reținut în februarie curent și neagă toate acuzațiile.
Avocatul lui Eduard Apostol a declarat că inculpatul pledează nevinovat. Apărătorul a mai adăugat că audierea martorului a lăsat multe semne de întrebare.
SILVIU BURLACU, avocatul lui Apostol: "- Nu putem documenta declarațiile acestui martor. Asupra declarațiilor acestora ne vom expune în susțineri verbale. Dar sunt foarte multe semne de întrebare care nu au fost elucidate. Mai mult, putem să ne facem concluzii că acest martor este un văr direct al familiei care a decedat.
- Inculpatul își recunoaște vina sau nu?
- Nu s-a schimbat poziția. Am rămas pe aceeași poziție."
Procurorul de caz, Pavel Vinițchi, spune că, în cadrul ședinței, martorul a oferit detalii importante privind pregătirea jafului, soldat cu decesul victimelor. Acuzatorul a atras atenția că declarațiile au fost făcute sub jurământ și e vorba de circumstanțe ce nu pot fi inventate.
PAVEL VINIȚCHI, procuror de caz: "Acesta a făcut declarații relevante în ceea ce ține inclusiv de recunoașterea făptuitorului, precum și pregătirea pentru comiterea acestei infracțiuni, care a avut loc cu cinci zile înainte. I-a recunoscut în două rânduri, în două zile. Deci, una cu cinci zile înainte de comiterea omorului și în ziua omorului. Din punctul meu de vedere, sunt... și a recunoscut inclusiv și inculpatul. Pentru mine, din punct de vedere a acuzării, este relevant."
Eduard Apostol este acuzat de comiterea a două omoruri, dar și de alte fapte violente săvârșite între anii 1999 și 2025. Potrivit procurorilor, Apostol și complicii săi erau specializați în atacuri armate pentru sustragerea de bunuri. În noaptea de 25 mai 2002, împreună cu doi complici, a pătruns ilegal într-o casă din Grătiești prin ruperea gratiilor geamurilor. Toți erau echipați cu măști și mănuși. Unul dintre soți, victimă a atacului, a opus rezistență și a tras asupra unuia dintre complici, care a decedat pe loc. Cu toate acestea, agresorii și-au continuat planul. Soții au fost împușcați mortal, iar după comiterea crimei, atacatorii au sustras 200 de mii de lei și au fugit. Pe lângă omorul intenționat, Apostol este acuzat de tâlhărie, furt, deținerea și procurarea ilegală de arme, folosirea documentelor false și trecerea ilegală a frontierei. Învinuitul ar fi folosit un pașaport fals cu datele de identitate ale unei persoane din Ucraina. A tranzitat de multe ori frontierele, iar pe 5 februarie curent a fost reținut în Republica Moldova. Acesta riscă detenție pe viață.








