O femeie a murit după ce a fost lovită de un camion, în timp ce traversa strada neregulamentar, în Drochia
O femeie a murit după ce a fost lovită de un camion, în timp ce traversa strada neregulamentar, în Drochia. Un alt accident cu implicarea unui autocar a avut loc în raionul Hâncești. Iar directorul unei companii a fost condamnat la închisoare pentru fraudarea fondurilor europene. Urmează detalii și alte știri pe scurt.
1. Directorul unei companii a fost condamnat la nouă ani de închisoare pentru escrocherie comisă prin abuz de serviciu. Potrivit Procuraturii Anticorupție, acesta a încheiat un contract de 638 de mii de lei cu Agenția pentru Eficiență Energetică, în cadrul proiectului „Energie și Biomasă”, finanțat de Uniunea Europeană. Directorul trebuia să livreze echipamente pentru producerea brichetelor de biomasă, însă două dintre cele trei utilaje nu corespundeau cerințelor. Sub pretextul înlocuirii lor, le-ar fi vândut unor persoane necunoscute, însușindu-și banii. Instanța l-a obligat să achite un prejudiciu de peste 700 de mii de lei și i-a aplicat o amendă de 450 de mii de lei. Bărbatul este anunțat în căutare, iar sentința poate fi contestată.
2. Un autocar s-a răsturnat în afara carosabilului, pe traseul Fundul Galbenei – Hâncești, în seara zilei de 10 noiembrie. În autocar se aflau doi șoferi și șase pasageri. Două persoane, de 51 și 54 de ani, au fost transportate la spital cu traumatisme la nivelul feței și comoție cerebrală. Celelalte persoane au primit îngrijiri la fața locului. Poliția precizează că șoferul, un bărbat de 55 de ani, nu ar fi adaptat viteza la condițiile meteo și de drum, pierzând controlul direcției într-o curbă. Testul alcoolscopic a arătat că acesta nu se afla în stare de ebrietate. Din cauza accidentului, circulația pe serpentinele Buțeni–Fundul Galbenei a fost blocată temporar. Poliția continuă cercetările.
3. O femeie de 80 de ani și-a pierdut viața după ce a fost lovită de un camion, marți dimineața, la o intersecție din orașul Drochia. Potrivit Inspectoratului General al Poliției, victima traversa strada neregulamentar. Femeia a fost preluată de echipajul medical de urgență, însă a decedat în drum spre spital. Șoferul, un bărbat de 35 de ani, a fost testat cu aparatul alcoolscopic. Rezultatul a arătat că el nu se afla în stare de ebrietate. Poliția a inițiat o anchetă.








