Sandu i-a îndemnat pe cetățeni să fie mândri de ce au realizat până acum și să pună umărul pentru a păstra cursul european al țării
Social 9 septembrie 2025, 17:03 | 535

Republica Moldova nu poate să fugă de geografia sa, iar motivul pentru care se bucură de pace, este că Ucraina rezistă”, a declarat astăzi președintele Maia Sandu la Strasbourg, în cadrul sesiunii plenare a Parlamentului European. „Parcursul nostru european este o chestiune de supraviețuire”, a subliniat șefa statului, aplaudată de eurodeputați.

MAIA SANDU, președintele Republicii Moldova: "Astăzi, Republica Moldova, Ucraina și Balcanii de Vest bat la ușă, dovadă vie că proiectul european prosperă, crește și încă asigură protecție. Atât Republica Moldova, cât și Ucraina sunt pregătite să treacă la următoarea etapă a negocierilor într-un proces bazat pe merite, care reflectă progresul nostru. Și ambele democrații vor fi mai sigure odată ce vom fi în interiorul Uniunii."

Potrivit oficialului de la Chișinău, Uniunea Europeană a avut ca scop protecția democrațiilor fragile până când acestea au devenit puternice. „Democrația nu vine automat. Ea vine după greutăți și sacrificii”, a subliniat șefa statului.

MAIA SANDU, președintele Republicii Moldova: "În ultimii 30 de ani, Republica Moldova a construit o democrație vie, fragilă - da, dar una care rezistă. Am supraviețuit unui conflict separatist, alimentat de Rusia, unui colaps economic, unui șantaj energetic, unor embargouri comerciale, până și unei fraude bancare care ne-a scuturat statul din temelie. Toate aceste crize ar fi putut să ne doboare, dar democrația a rezistat."

La finalul discursului, șefa statului a vorbit în limba română. Maia Sandu i-a îndemnat pe cetățenii Republicii Moldova să fie mândri de ce au realizat până acum și să pună umărul pentru a păstra cursul european al țării.

Opinia ta contează. Comentează!