Oficialul de la Chișinău a fost în orașele Bucha și Irpin, unele dintre cele mai afectate localități de către soldații ruși
Prim-ministrul Natalia Gavrilița s-a întâlnit astăzi la Kiev cu omologul său ucrainean, Denis Șmigal. Cei doi au convenit asupra creării unui grup de lucru comun, pentru coordonarea acțiunilor de integrare și a Ucrainei, și a Republicii Moldova în Uniunea Europeană.
Cei doi oficiali au semnat și un acord privind cooperarea în domeniul învățământului superior, pe un termen de cinci ani, care prevede alocare anuală a burselor gratuite și organizarea instruirilor pentru studenții și cadrele didactice din Republica Moldova și Ucraina. Tot astăzi, Natalia Gavrilița a fost în orașele Bucha și Irpin, unele dintre cele mai afectate localități de către invadatorii ruși.
NATALIA GAVRILIȚA, prim-ministrul Republicii Moldova: "O să continuăm să avem grijă de securitatea și starea de bine a peste 80.000 de refugiați care continuă să rămână în Republica Moldova, dintre care jumătate sunt copii. Vom continua să livrăm asistență umanitară și solidaritate."
DENIS ȘMIGAL, prim-ministrul Ucrainei: "O să acordăm tot sprijinul necesar ca Republica Moldova să reușească să îndeplinească toate condițiile Comisiei Europene. Ne-am înțeles să colaborăm în chestiunea legată de apărarea antiaeriană. Totodată, am convenit să îmbunătățim controlul vamal și să menținem dialogul privind pacea și stabilitatea în regiunea transnistreană."