Fostul polițist implicat în schema de corupție de la Primăria Trușeni a primit 30 de zile de arest în izolator
Fostul polițist implicat în schema de corupție de la Primăria Trușeni va sta în izolator 30 de zile. Decizia a fost luată în această seară de judecători. Procurorul de caz, Ghenadie Iepure, susține că acesta este învinuit pe două capete de acuzare.
La mijlocul lunii septembrie, primarul de Trușeni, împreună cu arhitectul-şef, fostul şef al întreprinderii municipale a Primăriei şi un agent economic au fost reținuți de CNA. Aceștia au intrat în vizorul oamenilor legii, după ce ar fi pretins mită pentru eliberarea unor certificate de urbanism şi a altor documente pentru legalizarea unor imobile și terenuri.








