Jurnalul orei 15, 3 Aprilie
Jurnalul orei 15:00 3 aprilie 2024, 15:52 | 662

Prezentat de Vasile Luchianu

Asupra licitațiilor de achiziții publice, pe care le organizează Chișinău-Gaz și alte companii de profil, planează semnul nedumeririi și suspiciunii. Unii operatori economici au observat că de fiecare dată, la licitațiile respective câștigă același companii, chiar dacă altele propun un preț mult mai atractiv. „Scopul final e furtul banului public”, afirmă unii participanți la astfel de vânzări.

Un cutremur cu magnitudinea de 7,4 grade a lovit insula Taiwan în această dimineață, la ora la care oamenii mergeau la muncă. Cel puțin 77 de persoane au fost prinse sub dărâmături, iar operațiunile de căutare a supraviețuitorilor sunt în desfășurare. Datele oficiale arată că cel puțin nouă oameni și-au pierdut viața, iar aproape 900 sunt răniți. Totoadă, cel puțin 26 de clădiri s-au prăbușit, iar peste o sută au fost avariate. Este cel mai puternic seism din Taiwan din ultimii 25 de ani.

Proiectul noii legi a apărării României a fost pus în dezbatere publică. Proiectul asigură cadrul legal pentru angajarea capabilităţilor militare şi non-militare în afara teritoriului statului român, pentru protejarea cetăţenilor români aflaţi în pericol.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie