Consilierii orăşeneşti şi cei raionali din Ungheni cheamă toate partidele la un dialog responsabil în vederea edificării statului de drept şi înlăturării regimului oligarhic, se menţionează în declaraţia funcţionarilor. De aceeaşi părere sunt şi consilierii comunei Sculeni, raionul Ungheni.

Şi consilierii din satul Cetireni, Ungheni, speră că impasul politic va fi depăşit cât mai repede. Şi funcţionarii din comuna Petreşti, acelaşi raion, salută deblocarea activităţii Parlamentului şi sprijină noul Guvern, învestit legitim, se spune în declaraţia acestora.

Consilierii din oraşul Ştefan Vodă, la fel, susţin noua majoritate parlamentară și Guvernul Maia Sandu.

Declarații în acest sens au semnat și funcționarii din satele Semionovca, Brezoaia, dar și consilierii din comuna Răscăieți și cei din satul Alava, raionul Ștefan Vodă. Şi consilieri din raionul Edineţ şi-au exprimat susţinerea pentru noua guvernare.

Guvernul condus de Maia Sandu este susţinut şi de consilierii din satul Cociulia, raionul Cantemir, dar şi de funcţionarii din satul Abaclia, raionul Basarabeasca. Consilierii orăşeneşti şi raionali din Hânceşti vin cu un apel.

Au semnat o declaraţie şi consilierii din oraşul Făleşti, iar funcţionarii din oraşul Leova susţin Declaraţia Parlamentului Republicii Moldova privind uzurparea puterii de stat. Şi primarul oraşului Floreşti, Valeriu Ceapa, viceprimarul Iurie Gangan şi consilierii orăşeneşti şi-au exprimat susținerea pentru majoritatea parlamentară și noul Guvern. La fel au făcut şi viceprimarul satului Mereni, raionul Anenii Noi, Valentin Vieru, dar și consilierii acestei localități. De asemenea, au semnat o declarație consilierii și Primăria satului Puhoi, raionul Ialoveni. Totodată, și viceprimarul satului Cojușna, raionul Strășeni, Igor Crăciun, precum și consilierii au recunoscut componența noului Guvern, învestit legal.

Câțiva locuitori din Cojușna au transmis un mesaj noii guvernări.

Au declarat că susţin noua guvernare şi consilierii din Sângera.