Jurnalul orei 17, 15 Decembrie
Jurnalul orei 17:00 15 decembrie 2023, 17:28 | 860

Prezentat de Călin Jucovschi

Decizia liderilor europeni de a deschide negocierile de aderare cu Republica Moldova este una istorică, iar cetățenii de aici vor beneficia de mai mult sprijin european și asistență financiară. Procesul propriu-zis de aderare ar putea să dureze până în anul 2030, dar ar putea și să depășească acest termen, dacă autoritățile nu vor accelera implementarea reformelor necesare. Opiniile au fost exprimate de mai mulți comentatori politici pentru Jurnal TV.

Principalul martor al acuzării în dosarul Dodon a fost audiat la Curtea Supremă de Justiție. Iurie Reniță, cel care a transmis procurorilor imaginile cu Vladimir Plahotniuc, care îi oferă lui Igor Dodon o pungă neagră, în care se presupune că ar fi fost bani, a depus mărturii în fața instanței. Igor Dodon a precizat că declarațiile lui Reniță nu corespund adevărului. Completul de judecată urmează să audieze încă 14 martori, din partea acuzării. În total, în acest dosar sunt 150 de martori, printre care foștii deputați Andrei Năstase, Alexandru Slusari, Ion Diacov, Pavel Filip, Andrian Candu și Vladimir Cebotari.

Magia sărbătorilor de iarnă va umple și casele familiilor nevoiașe. Peste o mie de copii vor primi daruri de Crăciun, pe care le vor pregăti membrii Asociației „The Moldova Project”. Aceștia au organizat o cină caritabilă la un restaurant din Chișinău, pentru a-i îndemna pe oameni să-i sprijine pe cei, care se confruntă cu lipsuri. Pe post de ospătar au fost actori, artiști sau prezentatori TV. În cadrul evenimentului a avut loc și o licitație.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie