Guvernul dă replică Primăriei
Politic 12 martie 2024, 20:04 | 751

Afirmațiile Primăriei Chișinău precum că nu sunt bani pentru serviciul asistență personală sunt false, afirmă Ministerul Muncii și Protecției Sociale. Din ianuarie curent, Inspectoratul Social de Stat a depistat mai multe abateri în procesul de încetare sau suspendare a contractelor cu asistenții personali.

VASILE CUȘCĂ, secretar de stat, Ministerul Muncii și Protecției Sociale: "În anul curent, în bugetul provizoriu al municipiului Chișinău, sunt aprobate, sunt planificate mijloace financiare de circa 177 de milioane de lei pentru serviciul asistență personală. Comparativ cu 2023, asta este cu aproape 23 de milioane mai mult față de bugetul anului trecut, așa că acele afirmații că nu sunt bani, și că de la 1 ianuarie au început acele probleme cu contractele de muncă, noi, ca minister, informăm că aceste date nu sunt corecte, sunt eronate."

Oficialul a făcut aceste precizări, după ce luni, autoritățile municipale au propus ca fondul pentru susținerea populației să fie modificat, aceasta fiind, în opinia Primăriei, „o soluție pentru problemă”. Vasile Cușcă a mai declarat că proiectul „Restart”, inițiat de Guvern, nu a intervenit în competențele municipiului Chișinău. Mai mult. În cadrul consultărilor publice, Primăria nu a avut nicio obiecție. „Acestea au apărut după”, a subliniat Vasile Cușcă.

VASILE CUȘCĂ, secretar de stat, Ministerul Muncii și Protecției Sociale: "Ultimul demers noi l-am avut în luna noiembrie a anului trecut, înainte de aprobarea și semnarea bugetului provizoriu și acest lucru a fost cunoscut. Respectiv, în comunicările care spun că nu au cunoscut, nu au știut, despre unele prevederi ale reformei, nu sunt informații corecte."

Din luna ianuarie, Inspectoratul Social de Stat a efectuat o serie de controale a legalității în raport cu asistenții personali din municipiul Chișinău. Inspectorii au mers la Direcția pentru protecția copilului și Direcția asistență medicală și socială, fiind examinate dosarele beneficiarilor, da și temeiul care a stat la baza deciziei de suspendare a contractelor de muncă, dar și temeiul pentru modificarea unor contacte. Potrivit autorității, au fost depistate mai multe abateri.

ANGELA CHIRILOV, director, Inspectoratul Social de Stat: "Noi am constatat că aceste contracte au fost modificate fără a lua în considerare beneficiarul, situația și părerea acestuia, în raport cu decizia luată, iar aceasta ne vorbește despre un abuz de putere și nerespectarea dreptului beneficiarului. Unul dintre rapoarte deja a fost transmis Centrului Național Anticorupție."

Secretarul de stat Vasile Cușcă a mai declarat că Ministerul Muncii și Protecției Sociale a acționat în judecată Primăria pentru a anula ordinele emise de aceasta. „Ministerul nu poate salariza asistenții personali, deoarece ei nu sunt angajații direcți ai ministerului”, a remarcat Vasile Cușcă.

La sfârșitul lunii februarie curent, municipalitatea a suspendat Serviciul social „asistență personală”, anunțând că procedura e valabilă până vor fi găsiți banii necesari pentru funcționarea acestuia. Problema a apărut în luna ianuarie, când șeful Direcției asistență medicală și socială a municipiului Chișinău, Vladimir Bolocan, a semnat un ordin privind concedierea asistenților personali care sunt la pensie, iar ceilalți, din totalul de 2 mii 100, să fie plătiți doar pentru jumătate de normă. Municipalitatea argumenta atunci că nu are suficienți bani pentru aceste servicii sociale.

Opinia ta contează. Comentează!