Dragnea, alături de șefii de la Tel Drum
Politic 20 noiembrie 2018, 23:18 | 3190

Liderii regionali ai Partidului Social Democrat din România, în frunte cu președintele formațiunii, Liviu Dragnea, au participat la mai multe partide de vânătoare în pădurile din Teleorman. Alături de ei s-au aflat persoane din conducerea companiei Tel Drum, cărora le-au oferit contracte de lucrări publice. Mai multe imagini de la aceste chefuri au fost prezentate într-o investigație făcută de jurnaliștii de la RISE Project România.

Toate informațiile au fost descoperite într-o valiză găsită anterior de un țăran din județul Teleorman, în care se aflau documente importante ale companiei Tel Drum. Aceasta fusese ascunsă în vara anului 2017, chiar înaintea perchezițiilor DNA la firma vizată în același dosar penal, împreună cu președintele partidului de guvernământ. După ce au pus cap la cap toate documentele din valiză, jurnaliștii de la Rise Project România susțin că Liviu Dragnea a vânat de cel puțin 32 de ori la el în județ, în ultimii nouă ani. El s-a distrat pe domeniile Asociației de Vânătoare și Pescuit Sportiv Turris Turnu Măgurele, al cărei cofondator și președinte a fost până în 2004. Atunci, a predat organizația colegilor lui de partid și dosar, Petre Pitiș, actualul manager al corporației Tel Drum, și Marian Fișcuci, primul acționar. Toți demnitarii PSD, găsiți de RISE în registrele ascunse cu o lună înaintea perchezițiilor DNA la Tel Drum, au ceva în comun: fiecare l-a sprijinit politic pe Liviu Dragnea în interiorul partidului într-un moment sau altul din ascensiunea sa. Organizatorii locali ai partidelor de vânătoare sunt oamenii de încredere, rudele, angajații sau foștii colegi ai lui Liviu Dragnea. Toți au legătură cu Tel Drum, fie că-s acționari, directori sau contractori ai corporației. Ei reprezintă liantul dintre invitații influenți, unii ordonatori de bugete publice și nomenclatura județeană. Practic, șefii Tel Drum petreceau alături de cei care le acordau contracte publice. La evenimentele elitei, participau și divizia locală: șefi din poliție, de instituții descentralizate, primari, consilieri, soți de judecătoare sau angajații de încredere la firmele din grupul Tel Drum. Registrele de vânătoare obținute de RISE inventariază și cadavrele din pădure. În total, 1.128 de animale. Tot în valiză a fost descoperit un filmuleț de la o partidă de vânătoare din 2013. În imagini este și Liviu Dragnea, care este echipat corespunzător.

La lăsarea întunericului, dar la lumina unui foc de tabără, baronii PSD au numărat prada, marcând momentul cu filme, glume, poze de grup și selfie-uri cu trofeele. Așezate simetric la picioarele socialiștilor, cadavrele de animale colorează zăpada cu nuanța din blazonul de partid. Niște secvențe surprind și un Tarzan în camuflaj militar, îmbrățișând un porc mort în timp ce baronii PSD îl botează cu nuiaua la fund.

Amintim că, în noiembrie 2017, Liviu Dragnea a fost pus sub acuzare în dosarul Tel Drum, pentru constituirea unui grup infracţional organizat, folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete şi abuz în serviciu cu obţinere de foloase pentru sine sau pentru altul. Prejudiciul în acest dosar este de 30 de milioane de lei românești prin abuz în serviciu şi de 20 de milioane de euro prin fraudarea fondurilor europene.

Opinia ta contează. Comentează!