Jurnalul orei 17, 26 Septembrie
Jurnalul orei 17:00 26 septembrie 2023, 17:37 | 696

Prezentat de Vasile Luchianu

Racheta, ale cărei rămășițe au ajuns ieri noaptea pe moșia satului Chițcani, nu a survolat spațiul aerian al Republicii Moldova, a declarat astăzi presei purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă. Potrivit acestuia, subiectul va fi discutat mâine în cadrul ședinței Comisiei Unificate de Control.

Ministrul Afacerilor Interne, Adrian Efros a reacționat după ce subalternul său, Rosian Vasiloi, a dat în judecată instituția din care face parte. Șeful Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, Rosian Vasiloi, a acționat în instanță Ministerul de Interne deoarece nu este de acord cu mustrarea aspră care i-a fost aplicată, în urma anchetei privind atacul armat de la Aeroportul Internațional Chișinău. „Este un drept al său”, a declarat Adrian Efros.

Procurorul general suspendat, Alexandr Stoianoglo, a fost eliberat din funcție. Decretul a fost semnat astăzi de președintele Maia Sandu.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie