Dorin Chirtoacă s-a lansat în campania electorală pentru prezidențiale
Politic 12 octombrie 2020, 20:19 | 720

Candidatul Blocului Electoral UNIREA, Dorin Chirtoacă, s-a lansat în campania electorală pentru prezidențiale la fostul pichet sovietic de grăniceri, din localitatea Cotul Morii, aflată pe malul râului Prut. Acțiunea a avut drept scop demontarea simbolică a hotarului dintre Republica Moldova și România. Acolo Chirtoacă și-a prezentat și programul electoral.

Dorin Chirtoacă susține că, în această campanie, nu face promisiuni electorale sau populiste, ci s-a angajat să promoveze Unirea.

DORIN CHIRTOACĂ, candidat Blocul Electoral UNIREA: "Am ales să facem o altfel de lansare, o lansare-protest, o lansare simbol de demontare a blestematei frontiere de la Prut. Acest gard blestemat, acest pichet de grăniceri sovietic sinitru această poartă închisă trebuie să se deschidă și toate acestea trebuie să dispară."

Chirtoacă își propune să prezinte, în programul său electoral, realitățile și viața de dincolo de Prut - din domeniile: sănătății, educației, agriculturii, protecției mediului, infrastructurii și energiei din România.

DORIN CHIRTOACĂ, candidat Blocul Electoral UNIREA: "Pensii de la 200 la 500 de euro, salariile de la 500 la o mie de euro, subvenții în agricultură de la 170 de euro pe hectar. Medicina mai performantă, descentralizarea și, respectiv, dezvoltarea satelor și orașelor. Un mediu mai sănătos. Bani pentru relansarea economică a primit România 80 de miliarde de euro."

De asemenea, Dorin Chirtoacă susține că în România alocațiile pentru copii ajung și până la o sută de euro, bursele pentru studenți de la 50 până la 200 de euro. Potrivit candidatului Blocului Electoral UNIREA, odată cu înfăptuirea Unirii, aceste beneficii vor deveni realitate și pentru cetățenii Republicii Moldova, care se vor putea bucura, în sfârșit, de o viață mai bună.

Opinia ta contează. Comentează!