Deputații PAS vor iniția o moțiune de cenzură împotriva activității Guvernului Chicu
Politic 8 decembrie 2020, 20:00 | 1556

Deputații Partidului Acțiune și Solidaritate vor iniția o moțiune de cenzură împotriva activității Guvernului Chicu, dacă acesta nu va demisiona în următoarele zile. Declarația a fost făcută de către președintele ales Maia Sandu. Ea a subliniat că alegerile parlamentare anticipate ar urma să aibă loc cel târziu în luna mai 2021. Fracțiunile parlamentare nu s-au întâlnit în cadrul unui format extins, pentru a discuta despre mecanismul de declanșare a anticipatelor.

Maia Sandu a declarat că dacă Guvernul își va da singur demisia, atunci alegerile parlamentare anticipate ar urma să aibă loc la sfârșitul lunii martie sau începutul lunii aprilie. Dacă nu, atunci procesul va mai dura. Pe de altă parte, PSRM acuză opoziția proeuropeană că nu este cooperantă și notează că doar platforma parlamentară ”Pentru Moldova” a venit la discuțiile inițiate de socialiști pentru a elabora o așa-numită ”foaie de parcurs privind dizolvarea legală a Parlamentului și anunțarea anticipatelor”. În replică, deputatul PAS Sergiu Litvinenco a declarat azi că formațiunea pe care o reprezintă nu are ce discuta cu PSRM și Partidul Șor, mai ales că acestea au în total 55 de voturi în Parlament. Iar deputatul Platformei DA Alexandru Slusari a spus că ”alianța Kroll-Bahamas” vrea să discrediteze opoziție printr-o mimare a discuțiilor despre anticipate. Potrivit lui Slusari, Igor Dodon poate rezolva problema demisiei lui Ion Chicu în doar câteva minute. Ieri, deputatul PD, Alexandru Jizdan a declarat că Partidul Democrat nu va participa la discuțiile inițiate de socialiști.

Opinia ta contează. Comentează!