Miniștrii Croați susțin naționala
Externe 13 iulie 2018, 20:01 | 1458

Ședința de ieri a Cabinetului de miniștri de la Zagreb a fost una cu totul specială. Toți membrii executivului au îmbrăcat tricourile echipei naționale de fotbal, după victoria împotriva Angliei, la Campionatul Mondial.

Premierul Andrej Plenkovic a salutat succesul selecționatei Croaţiei și a adăugat că ceea ce au arătat jucătorii pe teren inspiră. Gestul miniștrilor vine după ce, recent, chiar preşedintele ţării a dansat, în vestiar, alături de fotbalişti. Reprezentativa Croaţiei a învins, miercuri, cu scorul de 2 la 1, naționala Angliei şi s-a calificat pentru prima oară în istoria sa în finala Cupei Mondiale. Pe 15 iulie, echipa croată se va întâlni cu Franţa.

Opinia ta contează. Comentează!