Roberta Metsola a declarat că locul Republicii Moldova este în Uniunea Europeană
Politic 1 iunie 2023, 19:45 | 392

Locul Republicii Moldova este în Europa și negocierile în acest sens au început, a declarat astăzi la încheierea Summitului Comunității Politici Europene, Roberta Metsola, preşedintele Parlamentului European. ”Am fost prima instituție, care a spus fără ezitare că Republica Moldova trebuie să adere la Uniunea Europeană”, a precizat Roberta Metsola.

ROBERTA METSOLA, președintele Parlamentului European: "Cred că toți trebuie să fim mândri pentru conducerea Maiei Sandu. Nu pentru că ne-am întrunit aici, ci pentru acest angajament, de care dă dovadă. Parlamentul European este prima instituție care a spus fără ezitare că Republica Moldova trebuie să adere în Uniunea Europeană."

Negocierile de aderare ar putea fi lansate chiar până la sfârșitul acestui an, a declarat oficialul european.

ROBERTA METSOLA, președintele Parlamentului European: "Am spus-o personal când am fost aici, acum o săptămână, că locul Republicii Moldova este în Europa. Momentul aderării o să fie când va fi voință politică și ea este."

Președintele Parlamentului European Roberta Metsola a fost la Chișinău pe 21 mai și a ținut un discurs în fața participanților la Adunarea „Moldova Europeană”.

Opinia ta contează. Comentează!