Deși nu se află oficial pe agenda summitului G20, invazia Rusiei asupra Ucrainei domină întâlnirea de la Bali
Externe 15 noiembrie 2022, 19:50 | 321

Preşedintele Ucrainei susține că războiul distructiv al Rusiei trebuie și poate fi oprit. Într-un discurs video adresat liderilor mondiali reuniți la Bali, Volodimir Zelenski a prezentat un plan de șapte propuneri de pace. Moscova le califică drept nerealiste. Deși nu se află oficial pe agenda summitului G20 al celor mai importante economii mondiale, invazia Rusiei asupra Ucrainei domină întâlnirea. Preşedintele indonezian a deschis oficial evenimentul printr-un discurs în care a lansat un apel de a se pune capăt războiului, iar Franța îi cere Chinei să se implice în asigurarea păcii în războiul lansat de Kremlin. .

JOKO WIDODO, președintele Indoneziei: "Cu toții avem responsabilități nu doar pentru oamenii noștri, dar și pentru oamenii lumii. A fi responsabil înseamnă, de asemenea, că trebuie să punem capăt războiului. Dacă războiul nu se încheie, va fi dificil pentru omenire să se miște înainte. Nu trebuie să divizăm lumea în tabere. Nu trebuie să permitem ca lumea să alunece într-un alt război rece."

RISHI SUNAK, prim-ministrul Marii Britanii: "Este bine să discutăm cu alți lideri despre cum putem să reparăm economia globală. Bineînțeles că voi utiliza această oportunitate pentru a condamna acțiunile ilegale și ostile ale Rusiei în Ucraina."

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a criticat Rusia pentru utilizarea energiei ca armă, subliniind că efectele negative sunt resimțite nu doar în Europa, ci în întreaga lume. Iar președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a menționat că războiul lansat de Rusia în Ucraina, modul în care se comportă Moscova creează penurie pe pieţele energetice mondiale şi cauzează explozia preţurilor.

URSULA VON DER LEYEN, președintele Comisiei Europene: "Am înțeles și ne-am învățat lecția că a fost o dependență nesănătoasă, nesustenabilă și vrem conexiuni de încredere, motiv pentru care lansăm parteneriatul pentru infrastructura globală și investiții."

În cadrul unei intervenții video, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a venit cu o formulă de pace din șapte propuneri.

VOLODIMIR ZELENSKI, președintele Ucrainei: "Prima este despre radiații și siguranța nucleară. Nimeni nu are dreptul să șantajeze lumea cu o catastrofă nucleară. A doua propunere este securitatea alimentară. A treia este securitatea energetică. A patra este eliberarea tuturor prizonierilor și deportaților. A cincea este punerea în aplicare a Cartei ONU și restabilirea integrității teritoriale a Ucrainei și a ordinii mondiale. A șasea este retragerea trupelor ruse și încetarea ostilităților. A șaptea este dreptatea. Sunt convins că acum este timpul când războiul distructiv al Rusiei trebuie și poate fi oprit."

La summitul G20 din Bali, Rusia este reprezentată nu de președintele Vladimir Putin, ci de ministrul de externe Serghei Lavrov, care a calificat drept nerealiste propunerile Ucrainei.

SERGHEI LAVROV, ministru de Externe al Rusiei: "Problemele sunt la partea ucraineană, care refuză negocierile și pune condiții care sunt nerealiste și nu corespund situației."

Preşedintele Franței Emmanuel Macron i-a cerut omologului său chinez, Xi Jinping, să îşi unească forţele împotriva războiului din Ucraina, subliniind că stabilitatea mondială este, de asemenea, în interesul Chinei. Preşedintele Xi Jinping, a cerut, la rândul său ca Franţa şi Europa să lucreze alături de China, pentru a consolida stabilitatea în lume, fără a menţiona însă războiul.

EMMANUEL MACRON, președintele Franței: "Să dăm un nou impuls reluării cooperării noastre și, într-adevăr, să ne unim forţele pentru a răspunde provocărilor internaţionale majore. Aţi menţionat-o pe cea climatică pentru a numi doar una şi, fără îndoială, cea mai semnificativă, dar şi crizelor internaţionale precum războiul lansat de Rusia în Ucraina."

Summitul G20 se desfășoară marți și miercuri. Agențiile de presă notează că este puţin probabil ca la finalul summitului să fie dat publicităţii un comunicat comun al G20, care ar avea nevoie de aprobarea tuturor părţilor, dar este aşteptat un comunicat în care majoritatea membrilor grupului să condamne ferm războiul Rusiei în Ucraina, început pe 24 februarie.

Opinia ta contează. Comentează!