Cel puţin 54 de imigranţi ilegali au murit joi într-un accident în sudul Mexicului
Externe 10 decembrie 2021, 15:35 | 732

Cel puţin 54 de imigranţi ilegali, originari în cea mai mare parte din Guatemala, au murit joi într-un accident de camion în sudul Mexicului, transmit AFP, Reuters şi dpa. Vehiculul s-a răsturnat pe o curbă strânsă, oamenii din remorcă fiind expulzaţi în urma impactului. Potrivit autorităţilor, în interior se aflau peste 100 de oameni.

Patruzeci şi nouă de persoane au murit pe loc şi alte cinci în timp ce li se acorda primul ajutor, au precizat autoritățile mexicane. Unul dintre supravieţuitori, un guatemalez, a relatat că vehiculul s-a dezechilibrat pentru că era supraîncărcat.

Potrivit autorităţilor, în interior se aflau peste 100 de oameni. Câteva zeci de răniţi au fost transportaţi la spitale din regiune. Martori au indicat că şoferul camionului şi o altă persoană care îl însoţea, deşi răniţi şi ei, au fugit de la locul accidentului.

Migranţii care încearcă să scape de sărăcia şi violenţa din America centrală şi să ajungă în Statele Unite traversează de regulă Mexicul, uneori înghesuiţi în camioane mari în transporturi organizate de traficanţi în condiţii extrem de periculoase. Mexicul s-a confruntat în acest an cu un număr record de sosiri de migranţi din diferite ţări latino-americane, din Guatemala în Honduras şi Salvador, dar şi din Haiti. Din ianuarie până în octombrie, autorităţile mexicane au înregistrat 108.195 cereri de azil.

În ce le priveşte, Statele Unite, destinaţia finală urmărită de majoritatea migranţilor, au dat dovadă de fermitate, secretarul de stat american Antony Blinken avertizând în timpul unei deplasări în Mexic în octombrie că aceştia se angajează într-o călătorie "profund periculoasă şi care nu va avea niciun fel de succes".

Accidentul de joi s-a produs chiar în ziua în care primii doi migranţi au fost retrimişi din Statele Unite în Mexic în baza unui program lansat în epoca fostului preşedinte Donald Trump şi suspendat de administraţia lui Joe Biden, dar reactivat la decizia Curţii Supreme a Statelor Unite.

În baza acestui program, numit "Quedate en Mexico" (Rămâi în Mexic), migranţii trebuie să aştepte în Mexic răspunsul la cererea de azil în Statele Unite ale Americii.

Opinia ta contează. Comentează!