Grosu, despre agenți ruși și Tiraspol
Politic 3 noiembrie 2023, 15:52 | 437

Ambasadorul Rusiei la Chișinău, Oleg Vasnețov a fost informat despre faptul că în structura misiunii diplomatice din Republica Moldova au mai rămas persoane care sunt, de fapt, reprezentanți ai serviciilor speciale de la Moscova. Declarația a fost făcută de președintele Parlamentului, Igor Grosu, în cadrul emisiunii „Cabinetul din Umbră” de la Jurnal TV.

IGOR GROSU, președintele Parlamentului: "Eu sunt departe de gândul că nu mai sunt din cei care nu au treabă cu diplomația, dar sunt de la serviciul de informați externe, sau de la FSB, sau de la serviciul ăsta de inteligență a armatei. Ei sunt, în special, în Transnistria. Acolo mai sunt, nu toți au plecat. Despre ei se știe, despre ei s-a comunicat și ambasadorului de aici. Bineînțeles, dumnealui a făcut o mină nevinovată, precum că n-are idee."

În contextul războiului declanșat de Rusia în Ucraina, scopul principal al autorităților de la Chișinău este menținerea păcii, inclusiv în regiunea transnistreană, a mai declarat Igor Grosu. Întrebat despre formatul de negocieri privind diferendul transnistrean, oficialul a spus că au loc discuții între cele două maluri ale Nistrului, însă formatul 5+2 nu mai funcționează.

IGOR GROSU, președintele Parlamentului: "El e depășit și este contraproductiv, pentru că e o țară agresor, care încearcă să ne medieze nouă nu știu ce. Discuțiile au loc la nivelul reprezentanților politici, e vorba de domnul Serebrean și Iganatiev."

Președintele Parlamentului a fost întrebat de moderatorul emisiunii cum ar putea Republica Moldova să adere la Uniunea Europeană fără regiunea transnistreană.

VITALIE CĂLUGĂREANU, moderator Cabinetul din Umbră: "Cum este posibil să integrezi o bucată de teritoriu în Uniunea Europeană și nu o țară?"

IGOR GROSU, președintele Parlamentului: "Integrarea Europeană în opinia mea și victoria Ucrainei împotriva Rusiei va facilita procesul de reintegrare. Asta este convingerea mea. Aici sunt două vehicule cu două viteze diferite. Procesul de integrare europeană trebuie să aibă o viteză bună. În cazul procesului de reintegrare, va trebui foarte bine să analizăm toate costurile, pentru că acestea sunt costuri."

Anterior, președintele Maia Sandu a declarat că aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană s-ar putea realiza în doi pași, astfel ca integrarea în blocul comunitar să aibă loc succesiv pentru malul drept și cel stâng al Nistrului.

Opinia ta contează. Comentează!