Avion de pasageri prăbușit pe aeroport
Externe 12 martie 2018, 20:41 | 1637

Un avion cu 71 de oameni la bord s-a prăbușit pe aeroportul din Kathmandu, capitala Nepalului. Autorităţile locale spun că au fost găsite trupurile neînsufleţite a 49 de oameni, iar alți 22 sunt răniți și primesc îngrijiri medicale la spital.

Aeronava a ieșit de pe pistă la aterizare și a ajuns pe un teren de fotbal din apropiere. În câteva clipe, a izbucnit în flăcări. Mai multe echipaje au intervenit în forță la fața locului, pentru a stinge incendiul și a salva eventuali supraviețuitori.

Avionul, care efectua cursa Dhaka-Kathmandu aparține unei companii aeriene din Bangladesh. Deocamdată, nu este clar ce a provocat incidentul, însă piloții ar fi raportat probleme în momentul aterizării. Potrivit presei, aeroportul internațional din Kathmandu este cel mai dificil din lume, din cauza munților din jur.

Ieri a avut loc o altă tragedie aviatică. Un avion privat, care transporta o viitoare mireasă și prietenele acesteia, s-a prăbușit în munții din Iran, toate cele 11 persoane de la bordul aparatului fiind declarate decedate. Acestea se întorceau în Turcia din Dubai, după petrecerea burlăcițelor. Cauzele producerii accidentului nu sunt cunoscute, urmând a fi descifrată ”cutia neagră” a aparatului de zbor.

Opinia ta contează. Comentează!