Scoția are un nou prim-ministru - Humza Yousaf, care a fost ales ieri în fruntea Partidului Naţional Scoţian
Externe 28 martie 2023, 20:22 | 474

Scoția are, de astăzi, un nou prim-ministru - Humza Yousaf, care a fost ales ieri în fruntea Partidului Naţional Scoţian. Humza Yousaf va fi cel mai tânăr prim-ministru al țării de la crearea Parlamentului scoțian și primul lider musulman, scrie France 24. El o va înlocui pe Nicola Sturgeon, care și-a dat recent demisia.

Brusc, Yousaf, în vârstă de 37 de ani, a ajuns în centrul atenției mondiale, scrie France 24. El și-a îmbrățișat soția și i-a pupat pe părinții săi mândri. Povestea sa este una de perseverență - un vis al imigranților.

HUMZA YOUSAF, prim-ministru al Scoției: "Sunt veșnic recunoscător că acum 60 de ani, bunicii mei au făcut călătoria din Pakistan către Scoția. În calitate de imigranți ai acestei țări, care abia cunoșteau câteva cuvinte în engleză, ei nu și-au putut imagina în cele mai sălbatice vise, că într-o zi nepotul lor va urma să devină următorul prim-ministru al Scoției."

El prevede că Scoția își va căpăta independența în cinci ani. Reporterii l-au întrebat ce poate face el, și nu au putut face predecesorii săi.

HUMZA YOUSAF, prim-ministru al Scoției: "Sper că oamenii se vor alătura Partidului Naţional Scoţian, ca vehicul ce va livra independența Scoției."

Cel mai recent sondaj arată că sprijinul populației pentru independență este de 39 de procente, notează France 24.

Humza Yousaf a intrat în politica din Scoția în 2011. În 2016 a devenit ministru al transporturilor. La șase luni, Yousaf a fost amendat cu 300 de lire sterline și cu șase puncte de penalizare la permis după ce a fost oprit de poliție în timp ce conducea mașina prietenului său fără asigurarea corespunzătoare, scrie BBC. Yousaf a fost promovat din nou în 2018, când a fost numit secretar al justiției, iar în 2021 a devenit ministru al Sănătății.

Militantă pentru independenţa Scoţiei, fostul premier Nicola Sturgeon şi-a anunţat demisia pe 15 februarie, spre surprinderea generală, explicând că nu mai dispune de energia necesară după opt ani, cât s-a aflat la putere.

Opinia ta contează. Comentează!