Un nou suspect în cazul Marinova
Externe 10 octombrie 2018, 15:00 | 1282

A fost reținut un nou suspect în cazul omorului jurnalistei din Bulgaria. Este vorba de un tânăr de 21 de ani, pe nume Severin Krasimirov. Poliţia a găsit pe hainele acestuia sângele Victoriei Marinova.

Suspectul a fost identificat pe camerele de supraveghere. El este originar din localitatea bulgară Ruse, unde a și fost omorâtă Victoria Marinova. După ce ar fi comis crima, pe 7 octombrie, individul a fugit în Germania. Potrivit autorităților locale, acesta a plecat la mama sa şi tatăl vitreg, într-un un oraş din apropiere de Hamburg. Acolo a și fost reținut. Pe hainele lui au fost găsite urme de sânge. Ulterior s-a constatat că probele ADN de la locul crimei au coincis 100 de procente cu cele ale suspectului reţinut în Germania. Amintim că ieri a fost reținut un alt suspect pe acest caz - un individ cu dublă cetățenie - a Republicii Moldova și a României. Asupra lui însă nu au fost găsite dovezi, astfel că a fost eliberat. Trupul neînsufleţit al jurnalistei în vârstă de 30 de ani a fost descoperit sâmbătă, în oraşul Ruse. Potrivit forțelor de ordine, aceasta a murit de la o lovitură la cap, după ce a fost torturată și violată. Victoria Marinova este cel de-al treilea ziarist de investigaţii, asasinat într-un stat membru al Uniunii Europene în mai puţin de un an, după Daphne Caruana Galizia, în Malta, şi Jan Kuciak - în Slovacia. Ambele decese au provocat unde de şoc mediatic şi politic.

Opinia ta contează. Comentează!