În ultimele 24 de ore, rușii au comis 60 de atacuri aeriene asupra Ucrainei, lovind în Odesa cu drone iraniene Shahed
Externe 19 aprilie 2023, 19:50 | 403

în ultimele 24 de ore, rușii au comis 60 de atacuri aeriene asupra Ucrainei. Noaptea au atacat Odesa, cu drone Shahed. Autoritățile de la Kiev au anunțat că în țară au ajuns primele sisteme de apărare antiaeriană americane Patriot. Președintele Volodimir Zelenski a efectuat azi o vizită de lucru în regiunea Volân, o zona de frontieră, în care sunt adiacente granițele a trei state: Ucraina, Polonia și Belarus.

Atacul nocturn cu drone asupra orașului port Odesa a provocat un incendiu. "Datorită muncii reuşite a forţelor noastre de apărare, majoritatea dronelor inamice a fost distrusă, dar, din păcate, o clădire publică a fost lovită", au precizat în cadrul unui comunicat autoritățile locale.

Dronele Shahed-136 sunt fabricate în Iran şi pot transporta o încărcătură explozivă de la 35 până la 50 de kilograme. Moscova le utilizează cu regularitate împotriva Ucrainei. Astăzi, și orașul Volciansk din regiunea Harkov, a fost bombardat de ruși, notează Nexta.

Tot azi, președintele Zelenski a vizitat zona de frontieră din regiunea Volân.

Aici se construiesc bariere inginerești, fortificații și se instalează sisteme de supraveghere video la distanță pentru a asigura o protecție fiabilă a graniței ucrainene și pregătirea pentru a respinge o posibilă invazie a Rusiei de pe teritoriul Belarusului. Volodimir Zelenski a discutat cu personalul militar al Serviciului de Grăniceri de Stat al Ucrainei și le-a înmânat premii.

VOLODIMIR ZELENSKI președintele Ucrainei: "Am onoarea să fiu astăzi aici, să vă felicit, să vă mulțumesc pentru protejarea frontierei de stat. Vă doresc să păstrați puterea, dreptatea și furia, pe care le avem în apărarea statului nostru. Le doresc tuturor numai victorie! Slavă Ucrainei, glorie eroilor!"

Între timp, în Ucraina au ajuns și primele sisteme de apărare antiaeriană americane Patriot. Se întâmplă după ce la sfârșitul anului trecut, în cadrul unei vizite istorice a lui Volodimir Zelenski în Statele Unite, Washingtonul a promis să-i furnizeze Ucrainei sistemul său de apărare antiaeriană Patriot, într-un moment când Rusia bombarda masiv infrastructurile energetice ucrainene.

Statele Unite se află în fruntea unei coaliţii din zeci de ţări, care sprijină Ucraina după ce Rusia a declanșat acolo un război neprovocat.

Opinia ta contează. Comentează!