Filosoful român a fost nominalizat pentru această distincție de către europarlamentarii Monica Macovei şi Cristian Preda.

Mihai Șora s-a născut în noiembrie 1916. El și-a făcut studiile în Franța, iar în 1948 a revenit în România. Mihai Șora a fost primul ministru al Învățământului după căderea regimului comunist. Și-a dat demisia din Guvern în semn de protest față de mineriadele din 13-15 iunie 1990, fiind singurul ministru care a făcut acest gest de onoare. Apoi, a refuzat să mai ocupe funcții în cadrul administrației de stat. Filosoful s-a remarcat în ultimul timp prin participarea activă la protestele organizate în România împotriva schimbării legilor justiției sau îngrădirii luptei anticorupție. Parlamentul European acordă, anual, începând cu 2008, Premiul Cetăţeanului European pentru activităţi şi iniţiative realizate de cetăţeni, grupuri, asociaţii sau organizaţii care, prin acţiunile lor de zi cu zi, promovează valorile consacrate de Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.