Europol anunță că în acest an au fost deschise aproape 1400 de dosare penale
Externe 15 decembrie 2021, 19:50 | 1032

Europol anunță că în acest an au fost deschise aproape 1400 de dosare penale, fiind arestați 544 de suspecți din 33 de grupuri infracționale organizate. Europol a cooperat cu autoritățile din 26 de state, printre care Franța, Finlanda, Grecia sau Italia.

Potrivit unui comunicat remis presei, Europol a coordonat, în perioada aprilie-octombrie, o operațiune ce presupune un efort global de a depista traficul de medicamente și substanțe dopante contrafăcute și utilizate abuziv. Au fost închise cinci laboratoare clandestine și peste 280 de site-uri web, care vindeau produse contrafăcute. Au fost confiscate peste 25 de milioane de unități de medicamente și substanțe dopante, în valoare de 63 de milioane de euro.

Opinia ta contează. Comentează!