Statele Unite, Ucraina și România au reacționat la exploziile produse luni și marți în regiunea transnistreană
Politic 27 aprilie 2022, 19:24 | 1733

După exploziile de ieri din Transnistria, care au trezit multe discuții și bănuieli, au reacționat vehement vecinii Republicii Moldova, dar și partenerii de peste ocean. Purtătorul de cuvânt al diplomației americane, Ned Price, a declarat că Statele Unite lucrează pentru a se asigura că Republica Moldova ”are ceea ce îi trebuie pentru a răspunde la consecințele regionale ale agresiunii Rusiei”.

Ned Price a declarat că dacă Statele Unite ar lăsa necontrolată agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, aceasta ar putea deveni o amenințare pentru întreaga regiune. ”Anume din acest motiv America este alături de partenerii din această parte a Europei, precum Republica Moldova”, a precizat Ned Price.

NED PRICE, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat: "Suntem la curent cu exploziile care au avut loc ieri în Transnistria. Urmărim îndeaproape situația în timp ce stabilim ce s-a întâmplat. Reiterăm apelul Guvernului Republicii Moldova la calm ca răspuns la aceste incidente. Noi susținem pe deplin, așa cum ne-ați auzit spunând anterior, integritatea teritorială și suveranitatea Republicii Moldova. Noi îi respectăm neutralitatea garantată constituțional. Săptămâna trecută am relansat cu Moldova dialogul nostru strategic, un dialog care a fost pe pauză de câțiva ani. Moldova este un partener puternic. Noi lucrăm pentru a ne asigura că ei au ceea de ce au nevoie pentru a răspunde consecințelor regionale ale agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei."

Rusia încearcă să destabilizeze situația din regiunea transnistreană a Republicii Moldova, a declarat liderul de la Kiev, Volodimir Zelenski. Potrivit acestuia, forțele armate ucrainene sunt pregătite pentru o eventuală escaladare a conflictului.

VLADIMIR ZELENSKI, președintele Ucrainei: "Înțelegem clar că acesta este unul dintre pașii Federației Ruse. Serviciile speciale lucrează deja acolo. Nu mai este vorba doar de știri false. Este clar de ce ei fac asta - pentru a destabiliza situația din regiune, pentru a amenința Moldova. Ei arată că, dacă Moldova va sprijini Ucraina, vor fi întreprinse măsuri. Noi înțelegem capacitățile lor. Forțele Armate ale Ucrainei sunt pregătite pentru asta și nu se tem de ei."

Despre faptul că armata ucraineană este pregătită să riposteze unei escaladări a conflictului dinspre regiunea transnistreană a vorbit și consilierul prezidențial Alexei Arestovici. El a adăugat însă că în cazul unor amenințări pentru Republica Moldova, Chișinăul ar trebui să ceară ajutorul Ucrainei și României.

ALEXEI ARESTOVICI, consilierul președintelui Zelenski: "- În Moldova pot să fie neplăceri foarte mari. Și cel mai bun lucru, pe care poate să-l facă Moldova, este să ceară ajutor Ucrainei și României. - României? - Desigur! Este doar același popor, în esență. Iar România e stat membru NATO și UE. Poate să fie ”vesel” de tot. Dar trebuie să înțelegem că și pentru noi Moldova e cel mai apropiat vecin. Nu ne este indiferentă soarta vecinului. Am fost și vom fi mereu cu oamenii din Moldova. Așa că pot să ceară ajutorul nostru. - Dar Ucraina are capacitatea să cucerească Transnistria? - Am putea să ne descurcăm cumva. Dar acesta e teritoriul Republicii Moldova, suverane. Noi nu putem să ne permitem nici măcar să facem astfel de declarații. Doar după solicitarea autorităților Republicii Moldova. - Vorbim teoretic. De ce forțe este nevoie pentru a cuceri Tiraspolul? - Ne vom descurca, dacă va fi nevoie. Și nu-i!"

Ministerul Afacerilor Externe al României a transmis într-un comunicat că ”a luat notă cu preocupare de incidentele înregistrate, în circumstanțe încă neclare, în regiunea transnistreană a Republicii Moldova”. Bucureștiul afirmă că ”în actualul context este necesară abordarea cu reținere și prudență a situației, clarificarea neîntârziată a circumstanțelor, precum și evitarea angajării în orice eventuale provocări”.

Opinia ta contează. Comentează!