Jurnalul orei 17, 6 Decembrie
Jurnalul orei 17:00 6 decembrie 2023, 18:15 | 839

Prezentat de Vasile Luchianu

Mai mulți senatori republicani au ieșit dintr-o ședință cu ușile închise pe subiectul Ucraina, în timp ce aceasta s-a transformat într-o dispută privind protejarea frontierei Statelor Unite cu Mexicul. S-a întâmplat după ce liderul de la Kiev, Volodimir Zelenski, a anulat în mod neașteptat o apariție prin videoconferință în care urma să ceară Congresului american deblocarea unui nou pachet de ajutor foarte dezbătut și crucial pentru Ucraina, aflată în război.

Oamenii care s-au născut până în anul 1945 și care s-au pensionat înainte de anul 1999, iar acum ridică o pensie mai mică de trei mii de lei, vor primi o plată unică de trei mii de lei. Este vorba despre un pachet de măsuri suplimentare de sprijin pentru populație în perioada rece a anului, anunțat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale. De un ajutor financiar vor beneficia și alte categorii vulnerabile. Valoarea totală a programului se ridică la 226 de milioane de lei, bani oferiți de partenerii externi de dezvoltare.

Oamenii speră că vor ieși bine și din această iarnă. Cei care s-au înscris la programul „Ajutor la contor” trag nădejde că facturile la căldură și curent vor fi mai mici, datorită compensațiilor calculate de guvern. Astăzi, mulți dintre cei pe care i-am întrebat cum se vor descurca, ne-au spus că nu știu în ce categorie de vulnerabilitate au fost incluși. Mai triști sunt pensionarii de la sate, care-și încălzesc casele cu lemne.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie