Până la 8.500 de militari sunt în stare de alertă și ar putea fi dislocaţi în rândul trupelor NATO
Externe 25 ianuarie 2022, 15:59 | 348

Statele Unite au plasat până la 8.500 de militari în stare de alertă, care ar putea fi dislocaţi în rândul trupelor NATO, în cadrul crizei ucrainene. Aceste trupe, în mare parte terestre şi unităţi de sprijin, vor opera în ţările NATO din Europa de Est, dar nu şi în Ucraina, a anunţat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby.

JOHN KIRBY purtătorul de cuvânt al Pentagonului: "Secretarul de stat al Apărării a plasat trupele militare în stare de alertă ridicată, pregătite să fie desfășurate la solicitarea NATO sau pentru alte situații neprevăzute. Este vorba despre peste 8500 de militari în stare de alertă."

Kirby a subliniind că nivelul de alertă ridicată permite pregătirea trupelor pentru a fi gata de plecare în cinci zile, în loc de zece zile. El a refuzat să spună dacă forţa Alianţei ar putea fi activată preventiv sau numai după mişcări de trupe ruseşti în Ucraina. ”Dar este foarte clar că în prezent ruşii nu au intenţia de a începe o dezescaladare", a declarat John Kirby, adăugând că nu se intenționează desfășurarea de trupe în Ucraina propriu-zisă.

Despre întărirea Alianței în contextul confruntării dintre Rusia și Ucraina vorbește și Casa Albă.

JEN PSAKI secretarul de presă al Casei AlbeAm spus întotdeauna că ne vom întări aliaţii pe flancul estic, iar aceste conversaţii şi discuţii au făcut cu siguranţă parte din ceea ce oficialii noştri de securitate naţională discută cu omologii lor acum câteva săptămâni.

Rusia a adunat aproximativ 100.000 de soldați în apropierea graniței cu Ucraina, cerând NATO o promisiune că nu va permite niciodată aderarea Ucrainei și retragerea trupelor alianței din țările din fostul bloc sovietic, inclusiv România. Rusia neagă că plănuiește o invazie și spune că acuzațiile occidentale sunt doar o acoperire pentru propriile provocări planificate de NATO. În același timp, Occidentul se pregăteşte pentru o mişcare agresivă a Rusiei împotriva Ucrainei.

JOSEP BORRELL șeful diplomației UE: "Dacă diplomația eșuează, suntem foarte avansați în pregătirea unui răspuns la o potențială agresiune rusă. Cu siguranță, va fi o acțiune rapidă și hotărâtă, ilustrând unitatea nu doar din cadrul Uniunii Europene, dar la nivel internațional."

Rusia este acuzată de occidentali că a desfăşurat zeci de mii de soldaţi la frontierele ucrainene în vederea unui atac, ceea ce ea dezminte. Moscova pretinde garanţii pentru securitatea sa, în special respingerea aderării Ucrainei la NATO, încetarea extinderii Alianţei şi desfăşurării militare în Europa de Est. Revendicări inacceptabile pentru occidentali, scrie AFP, preluată de Agerpres.

Opinia ta contează. Comentează!
LIVE