Cu această ocazie, toată conducerea de vârf a țării a transmis mesaje. Mesaje frumoase, despre libertate, luptă pentru democrație, drepturi, alegeri libere, integrare europeană, adevăr sau demnitate.

Și este adevărat. Anume aceste valori au scos atunci, în stradă, cea mai mare parte a oamenilor care au protestat. O spun inclusiv din nume propriu, pentru că și eu am fost ghidat de aceste sentimente când am ieșit în stradă.

Din păcate, nu am văzut în mesajele Maiei Sandu, lui Dorin Recean și Igor Grosu să se vorbească prea mult și despre nedreptate. Pentru că toate acele sentimente nobile care au scos atunci în stradă zecile de mii de tineri protestatari, au fost întâmpinate cu extrem de multă nedreptate. Care a dus la schingiuriea, în comisariate, a sute dintre ei. Și la moartea a 4, chiar dacă, oficial, până astăzi, s-a recunoscut că doar Valeriu Boboc a fost ucis în urma acelor evenimente. Asta pentru că în cazul lui Boboc au existat imagini video. Dacă nu era prezentate nici alea, probabil s-ar fi mușamalizat și acea crimă.

Mi-aș fi dorit ca cei trei oameni care se află astăzi la cârma statului să vorbească mai mult anume despre nedreptate. Și despre faptul că până astăzi nimeni nu a fost tras la răspundere pentru acele crime. Repet, sute de tineri schingiuți în comisariate, iar 4 dintre ei chiar uciși.

Din păcate, după 16 ani, mai ales într-o țară precum Republica Moldova, să mai cauți dreptate e practic ca și cum ai lupta cu morile de vânt. Ce pot eu însă face astăzi este să amintesc cine atunci se afla în funcții extrem de importante în stat, cine sunt cei care trebuiau să protejeze integritatea instituțiilor și a protestatarilor, dar care au întreprins tocmai contrariul.

Mă refer, desigur, la celebrul și odiosul fost ministru de Interne Gheorghe Papuc, cel cu care discuta direct Voronin în aprilie 2009. La Vladimir Botnari, comisarul de Chișinău, în comisariatele aflate sub controlul căruia au fost bătuți și umiliți sute de tineri. La Valentin Zubic, viceministru de Interne și șef sl statului major în timpul acelor evenimente și care ulterior a gestionat mai multe companii care-i aparțineau lui Plahotniuc. Nu poate fi trecut cu vederea nici Alexandru Jizdan, ministrul de Interne din perioada Plahotniuc, șef al departamentului servicii operative în aprilie 2009. Sau adjunctul lui Jizdan din aprilie, Alexandru Pînzari, promovat până la șef al poliției în aceeași perioadă a statului capturat. Cu excepția lui Jizdan, toți au avut dosare penale în urma evenimentelor din aprilie 2009. Fiind luați însă sub aripa lui Plahotniuc, au scăpat până la urmă basma curată.

Un rol interesant în acele vremuri a avut și Eduard Harunjen, ajuns și el, tot în perioada în care Plahotniuc conducea statul, chiar procuror general. Și împotriva căruia, în 2010, fusese pornită o procedură disciplinară pentru nimicirea dosarului lui Ion Țîbuleac, decedat în urma acelor evenimente. Iar Igor Popa, adjunctul lui Harunjen în perioada statului capturat, fusese chiar ditamai șef al grupului de urmărire penală care s-a ocupat de evenimentele din aprilie și e cel care a chemat judecătorii în comisariatele de poliție pentru a elibera mandate de arest pe numele a sute de tineri torturați.

Sunt doar câțiva dintre oamenii care sunt responsabili pentru ce s-a întâmplat în aprilie 2009. Dar care nu au răspuns cu nimic. Ba din contra, au fost protejați sau chiar promovați până în cele mai înalte funcții în stat de către Plahotniuc.

Evenimentele din aprilie 2009 nu trebuiesc uitate. În primul rând pentru că ele au fost emanația dorinței de libertate și democrație a tinerilor protestatari. Valori care sunt astăzi mult mai prezente în Moldova decât în 2009, dar pentru care trebuie în continuare de luptat.

Evenimentele nu trebuiesc însă uitate și din cauza nedreptății și a lipsei de justiție atât de prezente și astăzi. Împotriva cărora, la fel, trebuie în continuare de luptat.