O astfel de decizie trebuia demult luată. Cel mai potrivit, desigur, ar fi fost anul 2014. Atunci când, după prima invazie a Ucrainei, Kievul și statele baltice au interzis posturile propagandistice rusești. În Moldova însă nu s-a putut. Pentru că Plahotniuc era cel ce parazita pe anexele canalelor kremliniste de aici și făcea milioane de dolari din publicitate.

Odată cu venirea actualei guvernări, am așteptat decizii hotărâte, curajoase și demne în acest sens. Deoarece audiovizualul moldovenesc trebuia curățat și însănătoșit. Nu s-a întâmplat însă. Și în mod inexplicabil, situația a fost tolerată și după startul invaziei din 24 februarie.

10 luni aceste canale, și nu doar, au promovat interesele Rusiei criminale în Moldova. Și au dezinformat la greu, inclusiv în privința situației interne, promovând mesajele oligarhilor fugari și finanțatorilor obscuri din spate. În această perioadă, Consiliul Audiovizualui a încercat cumva să curme această practică, aplicându-le zeci de sancțiuni și amenzi. Amenzi însă modice, care valorează maximum câteva minute de publicitate și care vor fi plătite doar după ani lungi și grei de procese de judecată. Din păcate, legea audiovizualului moldovenesc e făcută în așa fel încât până la ajunge la niște decizii firești, de a sancționa pe potrivă aceste practici, trebuie să treacă ani și procese grele. Iar legislatorii moldoveni nu au avut până acum viziunea de a introduce modificările necesare în acest sens. Și așa am ajuns la decizia CSE. Una incompletă, pentru că, spre exemplu, în aceeași zi, Uniunea Europeană lăsa fără licență și ea canale propagandistice rusești. Unul dintre ele era Ren TV, care la noi emite bine-mersi în continuare. Așa cum o fac și alte anexe ale canalelor rusești la Chișinău.

Mai mult decât atât, dacă decizia e legată și de sancțiunile internaționale impuse lui Plahotniuc și Șor, mă întreb de ce canalele lui Plahotniuc, cel care de fapt a și fost primul care a pervertit și a adus mass-media moldovenească în asemenea hal, nu s-au ales și ele cu licențele suspendate? Mă mai întreb ce se va întâmpla odată cu expirarea stării de urgență. Sau, de ce posturile cu licențele suspendate și-au mutat deja grila pe alte canale ori emit fără nicio problemă în online? Întrebări care rămân fără răspuns. Deoarece guvernanții noștri nu iau decizii suficient de hotărâte, și nici nu o fac la timp. Așa cum s-a întâmplat în Letonia, chiar și cu Dojdi, post considerat de opoziție în Rusia și care a rămas fără licență la 6 decembrie, după ce a încălcat legislația locală.

Mă voi referi și la văicărelile unora, precum că s-ar fi atentat la libertatea de exprimare. Libertate de exprimare nu înseamnă să minți în ultimul hal, să promovezi niște criminali ordinari, să justifici războiul și să compromiți imaginea de jurnalist în această țară. Pentru că indivizi care lucrau pentru Plahotniuc și îl înjurau la Publika pe Dodon, iar ulterior se angajau la NTV și deja se gudurau în fața celui pe care îl înjurau, ca într-un final să ajungă la Șor, nu pot fi considerați jurnaliști. Jurnalismul nu e mercenariat. Jurnalismul nu e sluj politic.

A fi jurnalist înseamnă în primul rând ați respecta telespectatorii. Ați respecta meseria și a te respecta pe tine însuți. Ori, din păcate, în audiovizualul moldovenesc acest lucru nu prea se întâmplă. Cu excepția unor oaze de jurnalism independent care au rezistat în perioada statului capturat și o fac și acum.

Iar independență înseamnă să spui adevărul și să ții capul sus. Indiferent că o faci atunci când vorbești despre sau cu Dodon, Sandu, Șor, Spînu, Plahotniuc și oricine altcineva. Și asta trebuie s-o înțelegeți, s-o apreciați și încurajați inclusiv voi, telespectatorii. Pentru că jurnalism nu înseamnă sluj politic.