Trei persoane, printre care și un avocat, au fost condamnate la închisoare pentru escrocherie și fals în acte
Social 15 iulie 2025, 15:27 | 401

Un bărbat a murit, iar altul a ajuns la spital în urma unui accident rutier. Nenorocirea s-a produs astăzi pe o șosea din raionul Edineț. Urmează detalii și alte știri pe scurt.

Trei persoane, printre care și un avocat, au fost condamnate la închisoare pentru escrocherie și fals în acte, după ce au obținut ilegal un apartament. Acesta aparținea unei rude apropiate a unuia dintre cei trei. Avocatul ar fi falsificat un document, prezentat ca o hotărâre judecătorească ce confirma acceptarea moștenirii doar în favoarea respectivei persoane. Ulterior, falsul a ajuns la un notar, care a emis un certificat de moștenitor legal. Ulterior, apartamentul a fost vândut. Fiecare dintre inculpați a fost obligat să plătească o amendă de 450 mii de lei. Avocatul a fost privat de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate economică pentru o perioadă de până la cinci ani. Sentința poate fi contestată cu apel.

Un taximetrist de 55 de ani din Chișinău a fost trimis în judecată pentru exploatarea sexuală a opt adolescente cu vârste cuprinse între 13 și 16 ani. Acesta le-a ademenit cu faptul că poate oferi locuință, alimentație și îmbrăcăminte gratis. Ocazional, inculpatul le dădea fetelor bani - câte cel puțin 50 de lei. În unele cazuri, exploatarea sexuală a durat peste doi ani. Schema a fost deconspirată în timpul investigării unui alt dosar penal, în cadrul căreia una dintre victime i-a denunțat comportamentul infracțional al inculpatului. Bărbatul continuă să fie plasat în arest preventiv, urmând ca Judecătoria Chișinău să se pronunțe, timp în care acesta beneficiază de prezumția nevinovăției.

Doi bărbați cu vârstele cuprinse între 41 și 52 de ani au fost condamnați la 16 și, respectiv, 18 ani de închisoare pentru trafic de copii, pornografie infantilă și atragerea minorei la consumul ilegal de droguri. În 2023, unul dintre inculpați a profitat de starea de vulnerabilitate a fetei și a ademenit-o în locuința sa, unde i-a oferit în mod repetat substanțe narcotice. Ulterior, a adăpostit copila timp de mai multe luni la domiciliul său și a exploatat-o sexual. Al doilea inculpat a exploatat sexual minora, oferindu-i bani pentru a procura droguri. Acesta a filmat scenele de abuz. Materialele video au fost transmise de către inculpat persoanelor terțe prin intermediul rețelelor de socializare. Sentința este cu drept de apel la Curtea de Apel Centru.

Un bărbat de 63 de ani a murit, iar altul de 42 de ani a ajuns la spital în urma unui accident rutier. Impactul s-a produs marți dimineață în apropierea satului Brătușeni, raionul Edineț. Potrivit poliției, un șofer care se afla la volanul unui camion nu s-a asigurat în timpul unei manevre de depășire și a lovit frontal un alt camion. În urma impactului, șoferul mașinii care a ieșit la depășire, a decedat pe loc, iar celălalt conducător auto a suferit traumatisme și a fost transportat la spital. Poliția continuă cercetările.

Opinia ta contează. Comentează!