Post Scriptum cu Alex Cozer: Suedia consumă de trei ori mai puțin gaz

Știți cât gaz consumă Suedia anual? 700 de milioane de metri cubi. Aceasta este media consumului în această țară în ultimii 2 ani. Știți cât consumă Moldova? În jur de 900 de milioane de metri cubi, atunci când și Chișinăul este încălzit cu gaze naturale. \Iar aici vorbim despre malul drept al Nistrului. Pentru că dacă introducem în calcul și Transnistria, atunci consumul ajunge la 2,5 miliarde de metri cubi.

Așadar, o țară precum Moldova, incluzând ambele maluri ale Nistrului aici, consumă anual de 3 ori mai mult gaz decât Suedia. Asta în condițiile în care Suedia are o populație de aproape 11 milioane de locuitori, adică de aproape 4 ori mai mult decât Moldova. Suprafața Suediei este de 530 de mii de km pătrați, adică de 15 ori peste Moldova. Iar dacă ar fi să comparăm industriile celor două țări, adică domeniul care este și cel mai mare consumator de energie, nu prea ar fi loc de așa ceva. Pentru că Suedia are una dintre cele mai dezvoltate industrii din Europa, fiind printre liderii de pe continent la producția de automobile, mobilă sau arme. Nu cred că mai este cazul să vă spun și că iernile în această țară sunt unele mult mai dure și lungi decât în Moldova, temperaturi de minus 30 de grade fiind ceva obișnuit chiar și pentru orașele din sudul țării.

Așadar, cum este posibil ca Suedia, cu o populație de 4 ori mai mare decât a Moldovei, cu o suprafață de 15 ori mai mare, cu o industrie incomparabil mai mare și cu o medie a temperaturilor mult mai mică, să consume de 3 ori mai puțin gaz decât țara noastră? Mi-ar lua foarte mult timp să vă explic. Dar, dacă ar fi să găsesc un singur cuvânt pentru a descrie acest fenomen, atunci acela ar fi „viziune”.

Pentru că această țară, una dintre cele mai bogate și democratice din lume în același timp, gândește strategic. Și astăzi, ponderea energiei regenerabile în consumul intern se situează în jurul a 70%.

Mai mult decât atât, curentul în Suedia este constant cel mai ieftin din Europa. Astăzi, de peste 2 ori mai ieftin decât media europeană. Mult mai ieftin chiar și decât ce cumpărăm noi produs din gaz gratuit la Cuciurgan. În plus, țara este și una dintre cele ce emană cele mai mici cantități de poluare de pe glob.

Iar statisticile nu sunt foarte diferite și pentru celelalte țări din regiune. Finlanda, spre exemplu, la fel, consumă mai puțin gaz anual decât Moldova. În timp ce Norvegia, cel mai mare producător de gaze din Europa, are un consum un pic mai mare.

În aceste țări practic nu mai există nici cheltuieli pentru carburanți. Pentru că, în 2023, 82% din mașinile vândute în Norvegia sunt pur electrice. Iar în Suedia, peste jumătate din vânzările de anul trecut a fost reprezentat de electrice sau hibride cu încărcare de la priză. Și în condițiile în care curentul, în special pe timp de noapte este foarte ieftin sau chiar gratuit uneori, cheltuielile cu mașinile sunt infime.

Vă dau aceste statistici pentru că, l-am văzut și zilele trecute pe escrocul Șor criticând niște inițiative ale actualei guvernări, privind investițiile în energie regenerabilă. Spunea escrocul: de ce să investiți voi miliarde în proiecte de energie regenerabilă, când eu vă aduc gaz ieftin?

Pe lângă faptul că e o minciună și o manipulare, pentru că Șor a demonstrat că nu poate aduce gaz ieftin din simplul motiv că el nu există, logica este și una extrem de păguboasă. Care iată, ne-a adus, în 2023, să fim țara cu unul dintre cele mai iraționale și mari consumuri de energie, raportat la cap de locuitor sau producție industrială, din toată Europa. Trebuie să ne gândim la viitor. Și nu există energie mai ieftină decât cea produsă de vânt sau de soare. Mai ales că vorbim de o energie absolut curată și inepuizabilă.

Iar Moldova chiar se află într-o ipostază în care poate, în decurs de doar câțiva ani, să devină aproape de 100% independentă energetic, datorită regenerabilelor. În condițiile în care trendul global este de a trece la energie curată, enorm de multe fonduri, foarte ieftine sau chiar nerambursabile, sunt puse la dispoziție în acest domeniu. Iar noi, dacă vom avea viziune, am putea fi una dintre cele mai favorizate țări la acest capitol în următoarii ani.

Post Scriptum cu Alex Cozer: Opozanții lui Putin, persecutați

30 aprilie 2024, 20:45

Membrii cunoscutei trupe ruse Bi-2 au depus o cerere la Președinția Republicii...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Europa nu e barbaristanul lui Putin

25 aprilie 2024, 20:25

Vă mai amintiți de cei 30 de mii de sierieni? Încă îi mai căutați? În special...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Grupul criminal Șor, la Moscova

23 aprilie 2024, 22:44

Haideți să ne imaginăm că există în lume o țară mică, aflată în vecinătatea...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Moldovenii, uciși prin înfometare

18 aprilie 2024, 20:42

La 20 aprilie, anul acesta, va fi comemorată Ziua Victimelor Foametei Organizate...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Poliția din Moldova cumpără de la ruși

16 aprilie 2024, 21:49

Cam ce ați spune dacă ați afla că poliția Republicii Moldova face achiziții...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Încercări de a compromite Recensământul

11 aprilie 2024, 21:01

În această săptămână a demarat Recensământul Populației și Locuințelor. Un proces...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Ce se întâmplă pe piața gazelor

9 aprilie 2024, 20:22

Anul acesta pe piața gazelor naturale din Republica Moldova vor avea loc multe...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Descinderi și înțelegeri pe sub masă

4 aprilie 2024, 20:31

În ultimele săptămâni parcă s-au întețit descinderile cu mascați prin birourile...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Milioane adunate de la sărbători

2 aprilie 2024, 20:54

Odată cu intrarea-n vigoare a legii prin care toții angajații la stat sunt obligați...

Opinia ta contează. Comentează!