Doi bărbați de 34 și, respectiv, 38 de ani din Orhei și Rezina au fost arestați pentru 30 de zile pentru trafic de droguri
Social 26 mai 2025, 18:40 | 386

Doi bărbați de 34 și, respectiv, 38 de ani, din Orhei și Rezina, au fost arestați pentru 30 de zile pentru trafic de droguri. Aceștia sunt suspectați de trafic de substanțe narcotice în sumă totală de 200 de mii de lei. Stupefiantele erau camuflate în colete transportate din Franța și Italia. Urmează detalii și alte știri pe scurt.

Două mașini s-au ciocnit violent, după ce un șofer nu a cedat trecerea celuilalt vehicul. Potrivit oamenilor legii, coliziunea s-a produs duminică, în jurul orei 02:40, pe strada Vissarion Belinschi din capitată. Conform cercetărilor efectuate la fața locului, s-a constatat că un autoturism, deplasându-se pe un drum secundar, nu a cedat trecerea unui autovehicul. În urma impactului, o mașină a fost proiectată în afara carosabilului, lovind un pilon electric. Acesta s-a rupt și a căzut peste alt autoturism, care era parcat pe marginea carosabilului. În urma accidentului, ambii conducători auto au avut nevoie de îngrijiri medicale la fața locului. Aceștia au refuzat să fie transportați la spital.

Un fost primar al comunei Băcioi, dar și un consilier local, au fost condamnați la opt ani de închisoare pentru corupere pasivă. Dosarul a fost inițiat în 2018. Un cetățean a solicitat Primăriei Băcioi eliberarea unui certificat privind lipsa datoriilor pentru două terenuri pe care le avea în proprietate și dorea să le vândă. Fostul primar ar fi estorcat suma de zece mii de euro pentru a nu anula dreptul de proprietate asupra terenurilor respective. Pentru că deținătorul terenurilor nu dispunea de bani, au convenit ca acesta să livreze bunuri beton, pietriș și nisip cumpărătorului, urmând ca acesta să transmită banii primarului. Totodată, în perioada 2012-2015, primarul comunei Băcioi ar fi estorcat și primit de la deținătorul terenurilor bunuri în sumă de 230 de mii de lei, promițându-i favorizarea la procurarea unui alt teren aferent unei uzine din localitate. Inculpații nu au recunoscut faptele, însă instanța a stabilit vinovăția acestora.

Doi bărbați de 34 și, respectiv, 38 de ani din Orhei și Rezina au fost arestați pentru 30 de zile pentru trafic de droguri. Potrivit Poliției de Frontieră, prima partidă de stupefiante a fost depistată la punctul de trecere a frontierei „Costești”, acolo unde, în cadrul unui control minuțios aplicat unei curse internaționale „Franța-Moldova”, oamenii legii au descoperit un colet în care a fost depistat un aparat foto, în care în locul bateriei erau camuflate droguri de tip subutex. Al doilea colet care venea din Italia a fost descoperit la punctul de trecere a frontierei „Leușeni”. Pachetul conținea peste 30 de pastile stupefiante și două recipiente cu droguri lichide de tip metadonă. În total, polițiștii au ridicat substanțe narcotice în sumă de 200 de mii de lei. Investigațiile penale continuă, inclusiv în privința altor membri ai grupului infracțional.

Opinia ta contează. Comentează!