„Vreau să zic că astăzi au fost foarte multe tentative de a ne denigra. Am depus toate eforturile să avem o campanie corectă. Noi ne așteptăm la o victorie. Suntem siguri că victoria nu va fi numai a noastră, ci și a chișinăuenilor. Așteptăm numărarea rezultatelor. Azi învingem împreună.”, a declarat Ion Ceban.

La rândul său, Andrei Năstase a refuzat să comenteze rezultatele exit-poll-ului, menționând că va oferi comentarii doar după anunțarea rezultatelor oficiale.

„Mulțumesc tuturor celor care au decis să iasă astăzi la vot, fie că sunt locuitori ai Chișinăului și ai suburbiilor capitalei, fie că este vorba despre comunitățile noastre din țară. Le mulțumesc tuturor, pentru că așa se face democrația, așa se construiește democrația – prin implicare, prin participare”, a declarat Năstase.

El a precizat că, după anunțarea rezultatelor, va face declarații alături de co-președinta Blocului ACUM, premierul Maia Sandu.