Post Scriptum cu Alex Cozer: Ex-europarlamentar britanic, condamnat

Un fost europarlamentar britanic a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru că a primit bani de la oligarhi de-ai lui Putin ca să participe la… forumuri organizate de către Igor Dodon în Republica Moldova. Acesta este încă un exemplu care demonstrează cât de ramificată este rețeaua de influență a Kremlinului în Europa, dar și de cum trebuie de acționat în raport cu trădătorii de patrie.

Vorbim despre Nathan Gill, politician britanic, devenit europarlamentar pe listele partidului UKIP în anul 2014.UKIP este partidul care a contribuit cel mai mult la ieșirea Marii Britanie din Uniunea Europeană, în anul 2016, în cadrul acelui Brexit referendum care a surprins întreaga lume prin rezultatele sale, inclusiv majoritatea cetățenilor britanici.

Încă de atunci s-au remarcat numeroase interferențe rusești în politica britanică în vederea susținerii părăsirii UE de către Regatul Unit. Iar în timpul campaniei pentru referendum, rușii au făcut prima demonstrație din istorie despre cum pot fi utilizate rețelele de socializare pentru a destabiliza un stat prin propagandă și manipulare, în condițiile în care implicarea lor a fost decisivă în rezultatul strâns al referendumului în urma căruia, până la urmă, Marea Britanie a părăsit UE.

Acest Nathan Gill, așadar, a fost ales europarlamentar pe listele UKIP, practic primul partid important din Europa despre care s-a vorbit că ar primi finanțare din partea Kremlinului și care, după cum spuneam, a fost principalul promotor al ieșirii Marii Britanii din UE. Gill, alături de Nigel Farage, era una dintre principalele voci ale partidului, el remarcându-se în special cu foarte multe discursuri proruse în Parlamentul European.

Mai mult decât atât, Gill a vizitat pe parcursul mandatului său de europarlamentar Ucraina și chiar Republica Moldova. În Ucraina a acordat câteva interviuri pentru presa controlată de oligarhul lui Putin, Victor Medvedciuk. Pe care Kremlinul îl pregătea în calitate de președinte al Ucrainei în cazul în care reușea să ajungă la Kiev și să răstoarne administrația lui Volodimir Zelenski. Astăzi Medvedciuk se află în Rusia, după ce Putin a dat în schimbul său Kievului 200 de prizonieri ucraineni.

În Republica Moldova, în schimb, Gill a venit în septembrie 2018, acolo unde a participat la un forum organizat de nimeni altul decât chiar președintele Republicii Moldova de atunci, Igor Dodon. Denumirea: Forumul economic moldo-rus. Gill practic a fost cel mai important nume de la acel forum, în condițiile în care era totuși ditamai europarlamentarul și s-a numărat printre principalii vorbitori, alături de personaje precum Ion Ceban, Igor Dodon, Vasile Tarlev sau Alexandr Kalinin, ultimul lăsat recent fără cetățenia moldovenească din cauza implicării în invazia lui Putin din Ucraina.

Până la urmă, autoritățile britanice au reușit să demonstreze că toate aceste acțiuni ale lui Gill, mă refer la lobby-ul în favoarea Moscovei din Parlamentul European, precum și vizitele sale din Ucraina și Republica Moldova, au fost plătite de nimeni altul decât Viktor Medvedciuk printr-un intermediar, Oleg Voloshin.

Într-un final, Nathan Gill a fost condamnat la 10 ani și jumătate de închisoare pentru luare de mită, recunoscându-și faptele. Iar după condamnare autoritățile britanice au anunțat că vor demara o anchetă la nivel național pentru încerca să înțeleagă cât de puternice și adânci sunt influențele Kremlinului în Regatul Unit.

Totuși, Marea Britanie a rămas cu Brexitul, o decizie pe care astăzi majoritatea britanicilor o regretă, iar 60% dintre ei și-ar dori acum revenirea în UE. Este un exemplu care demonstrează încă o dată cum lucrează Kremlinul la distrugerea Uniunii Europene încă de acum cel puțin 10 ani și cum, dacă cetățenii nu sunt destul de vigilenți, pot fi păcăliți de politicieni precum acest Gill.

Mai este și un exemplu pentru Republica Moldova. Pentru că, vă reamintesc, Gill a participat la un forum acolo unde a vorbit de pe aceeași scenă cu Dodon, Tarlev, Ceban sau Kalinin.

Politicieni precum Gill, în țara noastră, sunt cu zecile. Iar acțiunile lor proruse și antinaționale sunt mult mai evidente decât cele ale fostului europarlamentar. Din păcate însă autoritățile noastre ignoră aproape cu desăvârșire faptele acestora.

Post Scriptum cu Alex Cozer: Vieți frânte pe trecerea de pietoni

12 noiembrie 2026, 22:04

Într-o seară de noiembrie, doi tineri care aveau toată viața în față traversau...

Post Scriptum cu Alex Cozer: În așteptarea gazului ieftin

10 noiembrie 2026, 21:03

De vreo 3 săptămâni sunt în așteptarea gazului ieftin. Gaz pe care a promis...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Krasnoselski, decorat la Moscova

5 noiembrie 2026, 20:47

Liderul separatiștilor de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, primește de la Putin...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Condamnată pentru o fotografie

3 noiembrie 2026, 21:13

Pentru o poză făcută în Rusia, o femeie în vârstă de 65 de ani, cetățeancă a...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Un nou Mall la Chișinău

29 octombrie 2026, 23:04

La Chișinău va apărea un nou mall. Potrivit premierului Vasile Tofan, va fi...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Sabotaje Rusești în Europa

4 noiembrie 2026, 21:11

14 septembrie. Un incendiu izbucnește pe platforma industrială Carfil, unde...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Când agresorul e legitimat

22 octombrie 2026, 23:37

„Domnule Hitler, sunteți un om cu spirit umanitar!”. Cam cum ar fi sunat o asemenea...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Isterie în spațiul public

20 octombrie 2026, 21:58

Drone, drone, drone, drone… O adevărată isterie a fost creată în ultima perioadă...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Vizită la Moscova în plin val de atacuri

15 octombrie 2026, 21:29

Pe teritoriul unei țări, neutră în Constituție și neimplicată în vreun război,...

Opinia ta contează. Comentează!