Un atac armat s-a produs astăzi într-o universitate din orașul Perm, Rusia
Externe 20 septembrie 2021, 15:38 | 1115

Un atac armat s-a produs astăzi într-o universitate din orașul Perm, din Rusia. Sunt cel puțin opt morți și aproape 20 de răniți. În rețea au fost plasate imagini cu un individ îmbrăcat complet în nergu, deschizând focul şi îndreptându-se spre intrarea unei clădiri. Atacatorul a fost rănit, înainte să fie arestat, a anunţat Comitetul de anchetă rus.

Atacatorul a tras circa 30 de focuri dintr-o armă de vânătoare Huglu, cu calibrul 12 mm. Încercând să scape din calea gloanţelor, mai mulţi studenţi au sărit prin ferestre.

Bilanţul atacului armat comis la Universitatea Naţională de Cercetare din Perm, oraş din Ural în estul Rusiei, a crescut la opt morţi şi cel puţin 19 răniţi. Atacatorul a fost ucis, a anunţat guvernatorul regiunii Perm, Dmitri Mahonin, citat de agenţia de presă TASS. Ministerul rus al Sănătăţii, citat de portalul independent Meduza.io, informează despre 24 de persoane rănite, dintre care 19 cu plăgi prin împuşcare. Şapte dintre răniţi au fost spitalizaţi, dintre care unul se află în strare gravă, starea celorlalţi fiind considerată de gravitate medie.

Potrivit informaţiilor preliminare, autorul atacului este Timur Bekmansurov, în vârstă de 18 ani. Acesta era student la Facultatea de Drept a universităţii din Perm, în specialitatea "Expertiză medico-legală". Înainte de atac, Bekmansurov a postat un mesaj pe reţelele de socializare, în care a cerut ca acţiunile sale să nu fie considerate un atac terorist şi a spus că nu este membru al vreunei organizaţii extremiste.

Este verificată informaţia despre posibili complici ai atacatorului.

Incidente armate de acest tip s-au înmulţit în Rusia în ultimii ani, ceea ce a condus la înăsprirea legislaţiei privind regimul armelor. În şcoli sau universităţi astfel de atacuri sunt însă rare, deşi se constată o tendinţă de înmulţire a lor în ultimii ani, scrie Agerpres.

Opinia ta contează. Comentează!