VALERIA BUSUIOC, reporter Jurnal TV: "În anul 1912 în satul Căbanești a fost începută construcția biserica „Acoperământul maicii domnului”. Lăcașul sfânt era deschis pentru toți, până în anul 1962 biserica a fost închisă de către sovietici."

În 1962, comuniștii au închis lăcașul. „L-au bătut pe preot, au dat foc la cruci”, ne-a povestit un sătean, care păstrează în memorie cele întâmplate.

MIHAI FISTICANU, locuitor al satului Căbăiești: "Într-o bună dimineață, brigadierii din sat, pentru că acei din sat au stricat biserica, i-a scos pe toți pe deal, la tutun, i-au minciunit că se strică tutunul și trebuie scos. Ei eu venit, au deschis biserica, au luat cheia și l-au bătut pe preot, au deschis biserica și steagurile, crucile, le-au dus și le-au dat foc într-o râpă. Covoarele care erau mai bune le-au luat acasă, comuniștii."

Ion Afanasie era copil atunci, dar își amintește bine ce au făcut activiștii regimului. Imaginea lăcașului părăsit nu s-a șters niciodată.

ION AFANASIE, locuitor al satului Căbăiești: "Au închis biserica, nu mai lucra, a fost închisă și au luat tot din ea. Aici a crescut un agud, ieșea pe geam afară, mai pe scurt a fost greu, până s-a reparat iar, oamenii au strâns bani, a mai dat și statul și au făcut-o. Nu le dădea voie la școlari să vină la biserică, așa era legea atunci, nu dădea voie să te duci la biserică."

Credința devenise un act de curaj. Un alt sătean, Ion Burcă, își amintește cum s-a cununat în secret, într-o zi de vineri.

ION BURCĂ, locuitor al satului Căbăiești: "Când m-am cununat eu, pai nu dădeau voie ca oamenii să se ducă la biserică. Ne-am dus într-o vineri seara, pe ascuns și ne-am cununat, așa erau timpurile. Atunci când s-a deschis biserica, ea foarte mult a stat așa, partea ceea unde este altarul, s-a dărâmat, aproape tot s-a stricat. A crescut un agud mare în altar. Oamenii erau nemulțumiți, erau alții și plângeau, plângeau de bucurie că o să avem iar lăcașul nostru sfânt."

Interdicțiile mergeau dincolo de zidurile lăcașului.

NICANOR POIANĂ, locuitor al satului Căbăiești: "Nu îți dădea voie să ții icoane în casă, veneau comuniștii și întrebau de ce ținem icoane în casă? Da ce ai tu cu icoanele mele? Eu dacă vreau, mă rog, dacă nu, nu mă rog. Așa erau vremurile atunci cu comuniștii. Dădeau afară oamenii de la lucru dacă nu te conformai lor, ce spuneau ei, așa trebuia să faci."

Statul sovietic a fost ateu - zeul suprem era Lenin, afirmă istoricul Octavian Țîcu.

OCTAVIAN ȚÎCU, istoric: "Statul sovietic a fost un stat ateu, dar asta numai în declarații, pentru că în realitate statul sovietic s-a construit după bisericii. Biserica îl are pe Dumnezeu, pentru statul sovietic Dumnezeul suprem era Lenin. Statul Sovietic avea un panteon de sfinți, Stalin și restul. Așa cum bisericile au sărbători religioase, așa Uniunea Sovietică avea propriile sărbători: 9 mai, 1 mai, 7 noiembrie, ziua lui Lenin."

Regimul comunist nu s-a limitat la interzicerea bisericii. A dus o luptă deschisă, ideologică, împotriva credinței.

OCTAVIAN ȚÎCU, istoric: "Biserica era principalul pericol pentru motivația ideologică a regimului comunist. Regimul comunist a fost deosebit de creativ și diabolic pentru contracararea influenței bisericii, pentru că noi vorbim de represiune, care e forma cea mai violentă. Asta a însemnat omorul, execuția sumară a preoților, erau prinși și omorâți, spânzurați, li se tăiau capurile."

Bisericile erau transformate în orice altceva, numai să nu fie un loc pentru rugăciuni.

OCTAVIAN ȚÎCU, istoric: "Bisericile au fost închise, bisericile au fost demolate, închise, transformate în altceva, de exemplu în săli de sport. Eu personal am început să fac box în sala de sport a Universității de Stat, care este actuala biserică „Înălțarea Domnului”, acolo am făcut box pentru că era sală de sport. Erau făcute spitale de psihiatrie, garaje, depozite..."

Astăzi, biserica „Acoperământul Maicii Domnului” din Căbăiești stă din nou dreaptă, martor al unei comunități care nu și-a uitat credința. Cu speranță, oamenii au reconstruit nu doar un lăcaș, ci și o parte din demnitatea pierdută. În tăcerea altarului unde odinioară a crescut un agud, se aud din nou rugăciuni. Și în fiecare lacrimă ce curge pe obrazul bătrânilor se citește o victorie: a credinței asupra fricii.