Coreea de Nord a tras marţi în zori un "proiectil neidentificat" în largul coastei sale de est
Externe 28 septembrie 2021, 18:09 | 832

Coreea de Nord a tras marţi un "proiectil" în mare, în momentul în care ambasadorul său la ONU a revendicat "dreptul legitim" al ţării sale de a testa arme în faţa "politicii ostile" a Statelor Unite şi a Seulului. Această lansare constituie o încălcare a numeroase rezoluţii ale Consiliului de Securitate al ONU şi reprezintă o ameninţare pentru comunitatea internaţională", a replicat Departamentul de Stat, îndemnând Phenianul "să intre în dialog".

Potrivit armatei sud-coreene, Coreea de Nord a tras marţi în zori un "proiectil neidentificat" în largul coastei sale de est. La rândul său, un purtător de cuvânt al ministerului japonez al apărării a declarat pentru AFP sub acoperirea anonimatului că proiectilul "pare a fi o rachetă balistică". A fost al treilea tir efectuat de Phenian luna aceasta. Primul a implicat o rachetă de croazieră cu rază lungă de acţiune, iar al doilea rachete balistice cu rază scurtă de acţiune.

Practic în acelaşi moment, ambasadorul nord-coreean la ONU, Kim Song, a declarat Adunării Generale a Naţiunilor Unite că ţara sa are "dreptul legitim" de a testa armele şi de "a-şi întări capacităţile de apărare.

Kim Song, ambasadorul nord-coreean la ONU: "Nimeni nu poate nega Coreii de Nord dreptul legitim la autoapărare pentru a dezvolta, testa, fabrica şi deţine sisteme de arme. Ne întărim capacităţile naţionale de apărare cu scopul de a ne apăra şi garanta în mod fiabil securitatea şi pacea ţării. Statele Unite ar trebui să demonstreze în practică că nu au nicio dorinţă ostilă în privinţa noastră."

Tirul de marţi au loc la câteva zile după ce Kim Yo Jong, influenta soră a liderului nord-coreean Kim Jong Un, a lăsat să se întrevadă posibilitatea unui summit între cele două Corei, cerând ca în prealabil Seulul să renunţe la "politica sa ostilă".

Statele Unite condamnă lansarea unui proiectil de către Coreea de Nord, a anunţat Departamentul de Stat într-un comunicat. "Această lansare constituie o încălcare a numeroase rezoluţii ale Consiliului de Securitate al ONU şi reprezintă o ameninţare pentru vecinii Coreei de Nord şi pentru comunitatea internaţională", adaugă Departamentul de Stat, îndemnând Phenianul "să intre în dialog". Armata americană a declarat la rândul său că "se consultă strâns cu aliaţii şi partenerii, dând asigurări că "angajamentul Statelor Unite de a apăra Coreea de Sud şi Japonia rămâne de neclintit".

Phenianul este în prezent mai mult ca oricând izolat după închiderea frontierelor sale la începutul pandemiei, pentru a împiedica răspândirea noului tip de coronavirus. Negocierile cu Statele Unite sunt în impas după eşecul summitului din 2019 de la Hanoi, între liderul nord-coreean Kim Jong Un şi preşedintele american de atunci, republicanul Donald Trump.

Opinia ta contează. Comentează!