În pădurea satului Cărpineni au fost puși la pământ peste 300 de arbori
Cu probleme se confruntă și autoritățile din raionul Hâncești. În pădurea satului Cărpineni au fost puși la pământ, atenție! - peste 300 de copaci! Făptașul a scăpat cu o amendă de doar cinci mii de lei, deși paguba ar fi de peste o sută de mii. Legea trebuie schimbată - pentru tăierea ilegală a pădurii pedeapsa trebuie să fie mai aspră, spun responsabilii. Maria Rusnac a fost la Cărpineni și ne spune mai multe.
MARIA RUSNAC, reporter Jurnal TV: "320 de copaci au fost tăiați ilegal aici, în pădurea satului Cărpineni. Arborii au fost dați la pământ încă în luna ianuarie... Făptașul a fost pedepsit cu o amendă de zece mii de lei, dar dezastrul este greu de recuperat... Răul făcut este vizibil și azi."
Arborii au fost tăiați de un arendaș, care promitea că vor fi plantați alții. Lemnele au fost duse la piață, a precizat șeful Inspectoratului pentru protecția mediului din Hâncești.
VASILE MORARU, șef, Inspectoratul pentru Protecția Mediului, Hâncești: "Au fost tăiați ilicit 320 de arbori de diferiți diametri și specii. Le-a tăiat o persoană care are un contract de arendă cu primăria Cărpineni. Lemnele au fost tăiate și duse TAIE la piața din satul Cărpineni, unde acolo s-au pornit toate procesele ca să identificăm de unde este masa lemnoasă, cum le-a tăiat și cum să-l pedepsim. El a achitat amenda de 5000 de lei și prejudiciu de zece mii de lei."
Ca în acest loc să crească alți copaci e nevoie de tocmai cinci ani, spune Vasile Moraru.
VASILE MORARU, șef, Inspectoratul pentru Protecția Mediului, Hâncești: "În minimum cinci ani pădurea poate să se regenereze, să crească din nou. După cum vedeți, dau lăstarii."
Potrivit experților, copacii aveau între 20 și 40 de ani.
TUDOR ROTARI, inspector principal, Inspectoratul pentru Protecția Mediului, Hâncești: "Acest arbore nu depășește vizual vârsta de 30-40 de ani. După cum vedeți este plop alb. Sunt specii de frasin tăiate ilicit în sectorul dat. Sunt și câteva specii fructifere. Masa lemnoasă urmează a fi ridicată de primăria comunei Cărpineni. S-a făcut evaluare „piciorată”, fiindcă nu era prezentă toată masa lemnoasă pe toată suprafața dată."
Pentru tăierea a cinci arbori cu diametrul de 26 centimetri în păduri cu regim special de protecție, despăgubirea era de doar 477 de lei, potrivit unui regulament mai vechi. Un nou proiect elaborat de Ministerul Mediului arată că pentru aceeași faptă se va calcula un prejudiciu de 4 mii 775 de lei. Pentru fiecare arbore vătămat, tariful anterior era de aproximativ 21,6 lei. Noul regulament prevede 215 lei. „Modificările regulamentului sunt întârziate, însă vor reduce din numărul defrișărilor ilegale”, ne-au spus inspectorii pentru protecția mediului.
VASILE MORARU, șef, Inspectoratul pentru Protecția Mediului, Hâncești: "Este cam întârziat. Este binevenită pentru noi. Dacă de exemplu, atâția copaci au fost tăiați și prejudiciul a fost de zece mii de lei, clar că e foarte puțin. Acum, după schimbarea noului regulament este deja de zece ori mai mult. De exemplu dacă era zece mii de lei, acum era să fie o sută și ceva de mii de lei prejudiciu cauza mediului."
Potrivit Inspectoratului pentru protecția mediului, în 2024 au fost înregistrate 923 de cazuri de defrișare ilegală a arborilor. Peste 20 au fost la Hâncești. Doar în primele șase luni ale anului curent, inspectorii de mediu au depistat 569 de cazuri de tăiere ilegală a copacilor.








