Modelul de pașaport se schimbă din nou
Social 23 aprilie 2025, 20:20 | 651

În Republica Moldova vor fi introduse noi modele de pașapoarte, potrivit unui proiect de lege aprobat astăzi de Guvern. Schimbarea vine ca răspuns la noile cerințe ale Organizației Internaționale a Aviației Civile, care vor deveni obligatorii începând cu 1 ianuarie 2026.

Potrivit autorităților, noile pașapoarte vor fi adaptate la standardele internaționale de securitate. „Aprobarea proiectului va contribui la protejarea drepturilor și libertăților cetățenilor în contextul călătoriilor internaționale mai sigure”, a declarat ministrul de Interne, Daniella Misail-Nichitin.

Noul model de document va include, pe lângă datele tipărite, informații inscripționate prin tehnici speciale și un mediu electronic de stocare, cu imaginea facială și amprentele digitale ale titularului. Copiii sub 12 ani și persoanele care nu pot fi amprentate vor fi scutiți de această procedură.

Pe coperta pașapoartelor va apărea denumirea statului emitent în limbile română, engleză și franceză. Informațiile esențiale, precum numele, data nașterii, cetățenia, imaginea facială și semnătura titularului vor fi înscrise în format multiplu, pentru a facilita recunoașterea documentului la nivel internațional.

Actualul model de pașaport are culoarea copertei roșie-vișinie, 34 de pagini și 45 de elemente performante de securitate. Pagina cu datele de identificare ale titularului, care anterior era din hârtie, este înlocuită cu una din policarbonat, personalizată prin gravare laser.

Opinia ta contează. Comentează!