Post Scriptum cu Alex Cozer: Să nu ne facem idoli printre politicieni

Exact acum 8 ani, în primăvara anului 2015, Moldova trecea prin momente extrem de dificile. Cu doar câteva luni în urmă se desfășuraseră alegerile parlamentare, în campania cărora tocmai se desăvârșise jaful din sistemul bancar. Cu un an mai devreme aeroportul fusese concesionat în cel mai obscur mod, economia era la pământ, se fura ca-n codru. În paralel, existau destul de multe regrupări în politică. Iurie Leancă, cel care ocupa funcția premier și când a fost jefuit sistemul bancar și când se furase aeroportul, tocmai își trăsese partid politic nou. Bine, e mult spus că și l-a tras el. I l-a făcut Plahotniuc. Lucru pe care îl afirmam și atunci. Chiar dacă eram blamat și atacat de foarte mulți pentru asta.

Pentru că atunci, Iurie Leancă, era, din motive care pe mine mă depășesc, văzut drept erou național de o bună parte din populație. Un fel de „proeuropean nr.1”, așa cum se autointitulase chiar el. Și asta se vedea și din sondaje. Spre exemplu, în BOP-ul din primăvara lui 2015, Leancă era clasat pe primul loc în topul încrederii politicienilor, iar partidul său apărut peste noapte – pe prima poziție în clasamentil formațiunilor politice.

Asta chiar dacă, repet, Leancă fusese premier un an și jumătate. În perioada în care se comiteau cele mai crâncene jafuri din această țară de după anii ’90. După ce, spre exemplu, pe când era ministru de Externe, Leancă primise la Șor zeci de mii de euro pentru studiile fiului său sau se plimba gratuit cu avionul său privat. Iar mai devreme, tot sub mandatul său, Ilan Șor se plimba și el cu numere diplomatice moldovenești, la Moscova, în mașinile sale de lux.

Dar, adevărata lovitură au dat-o Leancă și cu Șor în 2013. Când au „concesionat” aeroportul, având grijă să ajungă în mâinile grupării criminale conduse de fugarul din Israel, care era atunci în cârdășie cu Plahotniuc și tot felul de securiști ruși.

Acum Leancă a ajuns să fie pus sub acuzare pentru această schemă criminală care a dus la pierderea aeroportului de către stat timp de 10 ani. Perioadă în care Plahotniuc, Șor, grupările criminale de aici și din Rusia au făcut ce au dorit pe singura poartă aeriană a țării și s-au mai și îmbogățit de pe urma sa.

Pe lângă Leancă, sub acuzare mai sunt puși și alți foști funcționari importanți ai patriei, precum Valeriu Lazăr, vicepremier și ministru al Economiei atunci, Tudor Copaci, viceministru al Economiei atunci, apoi promovat șef la APP și chiar la ANRE, precum și Petru Jardan, șef al aeroportului când acesta era gestionat de stat, iar apoi trecut șef și după ce obiectivul ajunsese în mâinile lui Șor.

Acuzați mai sunt și alți funcționari ai patriei, într-un proces care ar trebui să înceapă săptămâna viitoare și care, în mod normal, să se finalizeze cu condamnări grele și confiscări de bani pentru a acoperi măcar o mică parte din ce a pierdut statul în această perioadă.

Începusem însă cu încrederea în politicieni și cu faptul că Leancă era cel mai iubit printre moldoveni chiar și în 2015, după ce toate aceste crime împotriva statului fuseseră comise. Și aici revenim iarăși la naivitatea moldovenilor. Cei care-l considerau mare proeuropean pe un individ ce dădea aeroportul și miliardul grupărilor criminale ale lui Șor, Plahotniuc și rușilor. Și care se încăpățânau să creadă în acest individ în ciuda tuturor probelor pe care li le prezentau puținii jurnaliști care-și făceau onest treaba pe atunci.

Și nu este singurul caz de acest fel. Moldovenii i-au idolatrizat la vremea lor și pe alții. Filat, cel care nu e nici el străin de jafurile cin acea perioadă, fiind un alt exemplu în acest sens, dar nu unicul.

Ce vreau să vă îndemn astăzi și v-am repetat-o de atâtea ori, e să nu vă mai faceți idoli printre politicieni. Indiferent de numele lor. Idolatrizându-i, iertându-le orice, închizând ochii la greșelile pe care le fac, îi determinați chiar voi să se rupă de realități. Să creadă că le este permis totul.

Un politician, chiar dacă ar fi el și foarte bun, trebuie să fie supus mereu criticii publice și presiunii. Și atunci când jurnaliștii independenți fac asta, nu-I atacați, nu le săriți în cap, încercați să fiți echilibrați, să analizați faptele și acțiunile.

Pentru că altfel, s-ar putea, chiar voi, să creați noi monștri.

Post Scriptum cu Alex Cozer: Vieți frânte pe trecerea de pietoni

12 noiembrie 2026, 22:04

Într-o seară de noiembrie, doi tineri care aveau toată viața în față traversau...

Post Scriptum cu Alex Cozer: În așteptarea gazului ieftin

10 noiembrie 2026, 21:03

De vreo 3 săptămâni sunt în așteptarea gazului ieftin. Gaz pe care a promis...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Krasnoselski, decorat la Moscova

5 noiembrie 2026, 20:47

Liderul separatiștilor de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, primește de la Putin...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Condamnată pentru o fotografie

3 noiembrie 2026, 21:13

Pentru o poză făcută în Rusia, o femeie în vârstă de 65 de ani, cetățeancă a...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Un nou Mall la Chișinău

29 octombrie 2026, 23:04

La Chișinău va apărea un nou mall. Potrivit premierului Vasile Tofan, va fi...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Sabotaje Rusești în Europa

4 noiembrie 2026, 21:11

14 septembrie. Un incendiu izbucnește pe platforma industrială Carfil, unde...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Când agresorul e legitimat

22 octombrie 2026, 23:37

„Domnule Hitler, sunteți un om cu spirit umanitar!”. Cam cum ar fi sunat o asemenea...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Isterie în spațiul public

20 octombrie 2026, 21:58

Drone, drone, drone, drone… O adevărată isterie a fost creată în ultima perioadă...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Vizită la Moscova în plin val de atacuri

15 octombrie 2026, 21:29

Pe teritoriul unei țări, neutră în Constituție și neimplicată în vreun război,...

Opinia ta contează. Comentează!