Echipa Jurnal TV a ajuns la cea mai mare fabrică de reciclare din Europa de Est, aflată la Buzău
Echipa Jurnal TV a ajuns la cea mai mare fabrică de reciclare din Europa de Est, aflată la Buzău. Este un veritabil pilon al economiei circulare românești, care procesează anual peste 500 de mii de tone de deșeuri. Cu 1.500 de muncitori, fabrica este cel mai mare angajator din județ și un partener strategic în implementarea viitorului sistem de depozitare și reciclare a deșeurilor în Republica Moldova. Am urmărit pas cu pas cum sunt sortate gunoaiele și transformate în produse noi, inclusiv cele aduse din Moldova.
PAULA BEJENARI, reporter Jurnal TV: "În această secție de reciclare a frigiderelor sunt procesate aproximativ 40.000 de aparate în fiecare lună. Altfel spus, în jur de 150 de unități pe... oră! Timpul necesar pentru reciclarea unui singur frigider este de aproximativ un minut."
BOGDAN ENE, directorul secției reciclare produse electronice: "Partea de dezasamblare, ceea ce vedeți dumneavoastră, începând cu partea de echipamente frigorifice. Totul prevede de la dezasamblarea echipamentului. Dezasamblăm partea de lemn, sticlă, fier, componente electrice, baterii, ce mai ține partea de lămpi. Se face o predezasamblare, după care echipamentul frigorific merge primul pas și prima etapă în care noi extragem freonul și echipamentul frigorific, practic din compresorul echipamentului."
CONSTANTIN DAMOV, președintele companiei de reciclare a deșeurilor: "Ce facem noi aici? Începem demontarea manuală, se scot rafturile, se scoate tot ce se poate detașa, motor, compresor, mâner, cabluri și rămâne corpul frigiderului care intră într-o unitate complet capsulată unde este tocat și este separat, aluminiu, oțel, spumă și plastic în așa fel încât 98 la sută devine materie primă secundară."
Procesul de reciclare a PET-urilor începe cu sortarea acestora în funcție de culoare. În decurs de o oră, baloții de PET-uri sunt transformați în fulgi de plastic. Într-o zi, angajații reușesc să recicleze între 130 și 140 de tone de PET-uri.
BOGDAN MÂNZALĂ, director producție Pet: "Acest proces implică o sortare a acestor pet-uri pe culori, cât și eliminarea tuturor a tot ce înseamnă contaminare, impurități și anume pământ, metale neferoase, dopuri și așa mai departe. După sortarea a acestora automată, intră în procesul de măcinare. Măcinarea se face cu două mori de capacitatea patru tone pe oră fiecare. După aceea, intră într-un proces de spălare. Spălarea acestora se face la temperatura de 90 de grade cu detergenți și sodă, pentru a deveni o claritate a fulgilor și a deveni foarte curați."
Din fulgii de plastic sunt create produse precum fibra poliesterică, banda PET și granulele plastice.
MARIAN VÂLCU, șef Secție Bandă Pet: "Practic din gunoi facem un produs finit, banda noastră Pet înlocuiește banda metalică în industria ambalajelor. Producem în jur de șase sute tone lunar de produs finit și procesăm în jur de 700 de tone de fulgi pet."
În secția de prelucrare a cablurilor se procesează de la 200 până la 300 de tone în fiecare lună.
CONSTANTIN DAMOV, președintele companiei de reciclare a deșeurilor: "Aici avem platforma de cabluri, unde primim și cabluri de curenți mari, de forță, dar ce e specific la echipamentele electrice și electronice, sunt foarte multe cabluri subțiri, mici care au totuși în componența lor aluminiu și cupru. Unele din ele chiar au contactele aurite și atunci se pot pierde cantități mari, dacă nu ai tehnologia adecvată, să extragi, să separi izolația de metal."
Anul trecut, la această fabrică au fost procesate 500 de tone de deșeuri aduse din Republica Moldova de mai multe companii private. Dintre acestea - 420 de tone agenți frigorifici, 11 tone au fost lămpi, iar 60 de tone au fost monitoare și televizoare vechi.
IULIAN GAMUREAC, președintele unei companii de colectare a deșeurilor: "Anul acesta am adus peste 100 de camioane și anume mă refer la mai multe deșeuri periculoase, cum ar fi vitrine frigorifice din industrie, lămpi cu conținut de mercur și CRT-uri. Astea sunt ecrane cu tub."
Această companie din Buzău este partenerul strategic pentru implementarea sistemului de depozit ambalaje și reciclare în Republica Moldova, iar investiția estimativă s-ar ridica la 20 de milioane de euro.
IULIANA CANTARAGIU, manager partener: "Implementarea unui astfel de sistem în orice țară este în primul rând un beneficiu pentru mediu. În al doilea rând este un beneficiu economic și în al treilea rând - inclusiv și social. La momentul actual suntem în proces de discuții cu agenții economici."
Compania din Buzău este unul dintre cei mai mari actori din economia circulară a Europei Centrale și de Est, cu operațiuni și în Lituania și Slovacia. Sistemul depozit ambalaje urmează a fi creat în Republica Moldova până în 2027, timp în care producătorii și importatorii de băuturi trebuie să se asocieze, să desemneze un administrator și să realizeze investițiile necesare: aparate RVM, camioane, stații de sortare și un sistem informatic.








