VALERIA BUSUIOC, reporter Jurnal TV: "La Mănăstirea Căpriana, unul dintre cele mai vechi și mai cunoscute lăcașuri de cult din Basarabia, regimul sovietic a aplicat aceleași metode brutale de suprimare religioasă ca și în cazul altor așezăminte monahale din RSS Moldovenească. Au dispărut cărțile bibliotecii, clopotele și numeroase obiecte de cult. În chilii a fost deschis un sanatoriu pentru bolnavii de tuberculoză."

După instaurarea regimului comunist, viața monahală din Basarabia a fost supusă unui atac brutal. În 1962, autoritățile sovietice au decis să închidă Mănăstirea Căpriana, iar pe călugări să-i aresteze și să-i trimită la munci silnice. Ușile bisericii au fost zăvorâte și clopotele au amuțit.

FILARET CUZMIN, starețul Mănăstirii Căpriana: "Toate bisericile în general din fosta Uniune Sovietică au avut de suferit, nu numai la noi în țară a suferit biserica, dar toate bisericile din fosta uniune. Fiindcă ideologia comunistă a fost că Dumnezeu nu există. Lenin era ideologia lor, care spuneau că Dumnezeu nu există și omul este parvenit de la maimuță. Noi vedem că astăzi maimuțele tot maimuțe nasc și oamenii tot oameni nasc."

La indicația Moscovei, complexul monahal de la Căpriana a fost transformat într-un centru de lecuire a bolnavilor psihic. Icoanele au fost scoase, sfintele moaște au fost mutate în ascuns, iar pereții mănăstirii au fost martorii unui alt fel de suferință – una profană, forțată, care nu avea nimic în comun cu liniștea duhovnicească de altădată.

FILARET CUZMIN, starețul mănăstirii Căpriana: "Cu toți acești sute de ani de când există Mănăstirea, nu a avut nici o pagină istorică atât de complicată decât cea din perioada sovietică. Mănăstirea Căpriana a fost închisă printre ultimele, celelalte mai mici au fost închise una câte una, dar ceilalți monarhi de acolo veneau la Mănăstirea Căpriana. În 1962, în octombrie a fost închisă și această mănăstire."

Oamenii din partea locului nu s-au împăcat niciodată cu gândul că străinii își bat joc de cele sfinte. Sătenii au luat, cât au reușit, obiecte de cult și le-au ascuns mai departe de ochii zbirilor. Multe icoane, vechi de secole, au fost salvate.

FILARET CUZMIN, starețul mănăstirii Căpriana: "Această Mănăstire a fost protejată prin mila lui Dumnezeu, chiar și icoanele pe care le avem în această biserică, ele sunt originale, au 300 de ani. Imperiul comunist, dacă putem spune așa, a fost doar 70 de ani la putere. Cu toate că Mănăstirea a fost închisă, biserica aici a fost depozit, dar icoanele au rezistat. Perioada aceasta a fost complicată pentru tot spațiul sovietic și Mănăstirea a suferit în urma acesteia. Dacă în unele biserici erau depozite de chimicale și pereții erau foarte deteriorați, aici la Căpriana a fost bisericile folosite ca depozite."

Abia în 1989, odată cu începutul mișcărilor de renaștere națională, porțile mănăstirii s-au redeschis. Călugării s-au întors, zidurile au fost restaurate, iar credincioșii – întorși în număr mare. Căpriana a redevenit ceea ce fusese: un loc de regăsire, de lumină, de rezistență spirituală. Astăzi, cei care vizitează mănăstirea nu văd doar frumusețea picturilor, ci simt povara unei istorii dureroase. Mănăstirea Căpriana nu este doar un monument. Este o mărturie vie a felului în care credința nu poate fi ucisă, nici măcar de un regim totalitar.