Au muncit peste 17 ani în Germania, pentru a-și realiza visul - o fermă la țară; Povestea unei familii din Drochia
Făcut acasă 25 iunie 2021, 15:23 | 3592

Au muncit peste 17 ani în Germania, pentru a-și realiza visul - o fermă la țară. Vorbim despre familia Țurcanu din satul Pelinia, raionul Drochia, care de câțiva ani produce mai multe sortimente de cașcaval, sută la sută natural. Chiar dacă pandemia i-a pus pe gânduri, nu au lăsat totul baltă. Dimpotrivă. Au muncit mai mult, uneori și noaptea, pentru a obține un produs de calitate, spre bucuria cumpărătorului.

Aliona Țurcanu a studiat medicina și a muncit în domeniu peste 20 de ani. Cu banii câștigați aici nu putea decât să supraviețuiască... Într-o zi, soțul s-a decis și au plecat.

ALIONA ȚURCANU, producător din satul Pelinia, raionul Drochia: "Am fost asistentă medicală, am lucrat 21 de ani, dintre care 11 în reanimare. Eram însărcinată cu al doilea copil și el a plecat fiindcă era nevoie de bani, mai aveam și alte probleme financiare, era nevoit să plece. El tot era lucrător medical și a lăsat medicina și a plecat. Băieții creșteau, băiatul mic, din păcate îi spunea nenea, până se deprindea tata plecam și iarăși de la început."

Fiul Alionei, Alexandru, are 25 de ani. A muncit cot la cot cu tatăl său printre străini. S-a întors și el acasă, la Pelinia. Știe sigur - cu muncă și dăruire, orice scop devine realitate.

ALEXANDRU ȚURCANU, producător din satul Pelinia, raionul Drochia: "Știu exact că dacă vrei să te plimbi într-o mașină scumpă nu poți să nu faci nimic. Trebuie să pui umărul. Cineva la oi, cineva la vaci, cineva la ceva real, prin care aduci și tu un aport la dezvoltarea țării, la urma urmei. Baza e agricultura, de la pământ totul se începe."

Femeia își amintește cu lacrimi în ochi cum a început totul de la zero:

ALIONA ȚURCANU, producător din satul Pelinia, raionul Drochia: "Am crescut de la zero, tot aici am făcut de la zero, soțul trimitea bani, eu lucram aici, munceam și am făcut ceea ce am făcut. S-a reîntors feciorul, a făcut 12 clase, a intrat la universitate, dar a învățat jumătate de an și a plecat și el peste hotare. Au făcut împreună bani, trimiteau și noi dezvoltam aici ferma."

An de an, ferma din Pelinia înflorea. Totuși, deplina fericire era umbrită de faptul că familia îi era departe. Și într-o zi, toți au revenit acasă.

ALIONA ȚURCANU, producător din satul Pelinia, raionul Drochia: "Și au revenit în țară anul trecut în martie s-au reîntors, ca mai târziu, vara să se întoarcă și soțul. Eu mi-am dorit acest lucru toți anii aceștia 17, ca să fim toți grămăjoară. E greu, Sandu spune: „Mămică știi, acolo mult mai ușor se făceau banii, eram mult mai apreciați, dar vreau acasă. Acasă e greu, dar vreau acasă”."

A decis că vor face cașcaval după ce a mers la un iarmaroc în Bulgaria. Secretul unui cașcaval bun este în cel mai calitativ lapte, natural sută la sută, spune producătorul.

ALIONA ȚURCANU, producător din satul Pelinia, raionul Drochia: "Și acolo am văzut cașcavaluri foarte gustoase și nu e atât de greu de făcut. Important să fie laptele calitativ și suflet mult depus. Și acolo văzând, am venit acasă și am zis: „băieți, facem cașcavaluri!”"

Acasă au întâmpinat greutăți, dar nu lasă mâinile în jos. Speră că într-o zi, fiecare producător de aici va fi apreciat la justa valoare:

ALEXANDRU ȚURCANU, producător din satul Pelinia, raionul Drochia: "Majoritatea pleacă. Pleacă din cauza că nu văd viitorul aici, dar trebuie de încercat. Mă bucur enorm când oamenii se reîntorc acasă. Viitorul nostru e în oamenii care au plecat."

După ce au construit ferma pe care și-au dorit-o întotdeauna, următorul vis este să creeze o destinație turistică aci, la Pelinia. Primul pas e ca și făcut. Familia Țurcanu are deja struți, fazani, păuni și nu doar.

Opinia ta contează. Comentează!