Post Scriptum cu Alex Cozer: Bijuterii arhitecturale cedate pe nimic

Vă mai amintiți de superba clădire de cândva, de la intersecția străzilor București cu Vlaicu Pîrcălab, considerată una dintre cele mai frumoase din capitală? Mă refer la conacul urban Rîșcanu-Derojinschi, ridicat pe la 1870 și care, chiar și în ultimii ani ai săi de existență, deși aflat într-o stare precară, oferea o culoare aparte capitalei prin frumusețea sa deosebită.

Potrivit Ministerului Culturii, conacul a fost cedat prin 2009 de către Agenția Propietăți Publice, condusă atunci de către Igor Grigoriev, cumătrul lui Igor Dodon, unei companii care mai târziu s-a dovedit a fi controlată de către Vladimir Andronachi și partenerul său Anatolie Blonschi. Pentru conac, statul a primit ridicola sumă de 3,3 milioane de lei. Prețul unui apartament de vreo 100 de m2 în zonă, în 2009. De altfel, în acea perioadă, APP-ul a cedat găștii lui Plahotniuc mai multe proprietăți extrem de valoroase din capitală, cum ar fi hotelurile Codru și Național sau terenul de 11 hectare de la Gara de Nord, cazuri despre care v-am mai vorbit în trecut.

Revenind la conac, astăzi, acesta, desigur, nu mai există. În locul său a fost ridicată o clădire care nu mai are absolut nicio legătura cu bijuteria arhitecturală de altă dată, iar în curtea clădirii, ca bonus, s-a mai ridicat un bloc care are vreo 18 etaje. Practic, de departe, cel mai înalt bloc din regiune și unul care incalcă orice normă de urbanism pentru centrul capitalei. Nu a contat nici măcar că în imediata apropiere a acestui gigant din sticlă se afla o clădire ce aparține statului român, Consulatul, transformat între timp în centrul cultural român.

Ieri, cei de la Ministerul Culturii și Agenția Prioprietăți Publice ne-au anunțat că vor amenda două companii, Exfactor Grup al lui Vladimir Tonu, și Universal Proiect, controlată de Andronachi prin intermediari, cu 21 de milioane de lei, pentru ilegalitățile comise acolo. Suma este una ridicol de mică, în condițiile în care, în prezent, 21 de milioane de lei pot obține proprietarii din vânzarea a maximum 3 apartamente din același bloc.

În plus, mă îndoiesc foarte mult că și această sumă va fi plătită vreodată, în condițiile în care cu siguranță cazul civil se va întinde pentru ani de zile în instanțe. Dincolo însă de această amendă, mult mai grav e că acolo s-a încălcat toată legislația aflată în vigoare, iar totul s-a făcut prin complicitatea funcționarilor, fie ei aflați în subordinea Ministerului Culturii sau a Primăriei capitalei.

Așa cum este cazul unor membri ai Consiliului Național al Monumentelor care în 2017 dădeau undă verde, prin votul lor, acestei ilegalități și care se află în continuare în funcții, promovați inclusiv de către actuala conducere a Ministerului Culturii.

La fel de grav e că astfel de cazuri mai avem cu zecile. Când clădiri sau terenuri ce aparțineau statului sau Primăriei au fost cedate pe bani de nimic sau chiar gratuit, iar pe acele locuri au apărut sau sunt în construcție cartiere de lux. Fără, desigur, niciun fel de intervenție din partea Procuraturii. Care nici măcar nu-și pune întrebarea cum, spre exemplu, au ajuns multe dintre aceste bunuri, furate de la stat de Plahotniuc sau Șor, în gestiunea aceleiași companii conduse deja de celebrul Vladimir Tonu. Pentru că la fel ca în cazul clădirii de pe București, la Tonu a ajuns și terenul de 11 hectare de la Gara de Nord, și hotelul Cosmos, dar și alte proprietăți obținute ilegal de Șor sau Plahotniuc și de care aceștia trebuiau să scape pentru a nu fi pasibile confiscării.

Desigur, e bine că Ministerul Culturii și-a amintit, în sfârșit, de acest caz. Și că a aplicat măcar și această amendă, chiar dacă este una ridicol de mică. Adevăratele acțiuni trebuie însă să vină din partea procurorilor. Și să vizeze zecile de cazuri de același fel, de pe urma cărora statul a pierdut miliarde de lei, iar Chișinăul a ajuns un oraș aglomerat, pocit și fără clădiri de patrimoniu. Mai ales că în majoritatea lor sunt implicate aceleași personaje și grupări de interese.

Până ce nu se va ajunge la condamnări la ani grei de pușcărie, la confiscări sau chiar demolări, aceste fenomene nu vor fi niciodată curmate.

Post Scriptum cu Alex Cozer: Stare de urgență în domeniul energetic

24 martie 2026, 20:54

Republica Moldova este în stare de urgență în domeniul energetic. Iar de data...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Val nou de scumpiri la pompă

20 martie 2026, 17:37

În această perioadă trăim cea mai gravă criză petrolieră la nivel mondial din...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Nistrul, sub asediu

17 martie 2026, 20:26

Republica Moldova nu este o țară bogată în resurse naturale. Nu avem petrol,...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Războiul scumpește carburanții

12 martie 2026, 20:31

Prețul benzinei și motorinei la pompe se apropie de 26 de lei pentru un litru....

Post Scriptum cu Alex Cozer: Ziua care a fisurat imperiul

10 martie 2026, 19:58

În urmă cu 36 de ani, într-o țară mică din nordul Europei, se declanșa dărâmarea...

Post Scriptum cu Alex Cozer: 16 ani de Jurnal TV

5 martie 2026, 20:53

Exact acum 16 ani își începea emisia Jurnal TV. Atunci apărea ca prima televiziune...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Război cu efect la pompă

3 martie 2026, 22:15

Prețurile bursiere la gaz s-au dublat practic în ultimele zile, depășind pragul...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Grațierea care ne-a costat

26 februarie 2026, 20:27

O grupare criminală formată din moldoveni racolați de serviciile speciale rusești,...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Ucraina, lecția rezistenței

24 februarie 2026, 20:49

Să fim sinceri! Câți dintre noi credeau, exact acum 4 ani, aflații fiind încă...

Opinia ta contează. Comentează!