Miezul de nucă și prețul... onest
Economic 7 ianuarie 2020, 21:40 | 7650

De cateva zile, a intrat in vigoare regimul fiscal simplificat pentru colectorii de produse agricole, in special nuci, fructe si miere. Sunt vizate persoanele fizice, care achizitioneaza produse agricole de la cetateni cu predarea ulterioara a acestora in folosul agentilor economici. In timp ce premierul Ion Chicu spune ca le-a facut colectorilor de nuci ”viata mai simpla”, unii antreprenori spun ca, in fond, nu s-a schimbat mare lucru.

Ministrul Finanțelor Serghei Pușcuța a declarat că de la 1 ianuarie se aplică o modalitate simplificată de documentare a tranzacțiilor de achiziționare a produselor agricole, de calculare și de achitare a impozitelor la buget. Astfel, impozitul constituie 5 la sută din valoarea producției agricole, care va fi ulterior predată agentului economic.

Serghei Pușcuța a adăugat că nu mai este necesară întocmirea actelor de achiziție la colectarea produselor agricole, iar în acel formular nou de tip borderou va fi specificată declararea pe propria răspundere a colectorului privind marfa achiziționată și zona geografică, de unde au fost cumpărate produsele. Premierul Ion Chicu a scris luni pe Facebook că ”a intrat în vigoare regimul simplificat de întocmire a documentelor de achiziție a produselor agricole de la persoane fizice, în special a miezului de nucă”.

Într-o investigaţie realizată anul trecut de Jurnal TV s-a arătat cu lux de amănunte cum oamenii, care în 2017 își vindeau miezul de nucă la preţuri de 110-120 de lei pentru un kilogram, în 2018 au fost nevoiţi să-şi vândă marfa colectorilor contra 40-50 de lei kilogramul. Fiind filmaţi cu o cameră ascunsă, mai mulţi colectori au recunoscut că piaţa este dominată de trei companii, iar celelalte firme mai mici erau supuse presiunilor de către autorităţi şi nu puteau să-şi exporte miezul. Același lucru ni l-a spus atunci și Iulia Teleucă, directoarea unei companii franceze, a cărei activitate a fost blocată ca urmare a deschiderii unor dosare penale. Acum, compania activează, dar reprezentanta firmei franceze ne spune că atunci când vine vorba de colectarea miezului de nucă de la oameni, problema este în cu totul altă parte.

Iulia Teleucă a adăugat că există și o parte pozitivă a modificării legislative - introducerea textului pe borderou despre responsabilitatea colectorului referitor la autenticitatea informaţiei şi a semnăturii de pe document. Precizăm că, în prezent, prețurile de achiziție a miezului de nucă în piețele din Republica Moldova diferă foarte mult - de la 70 până la 100 de lei kilogramul, pentru jumătățile de miez alb, și de la 10 până la 50 de lei - pentru miezul mai puțin calitativ. În luna octombrie trecut, fostul președinte al Comisiei parlamentare economie, buget si finanțe, Igor Munteanu, a prezentat un raport, potrivit căruia, criza pe piața miezului de nucă a început încă în decembrie 2016, când anumite companii privilegiate de fostul Guvern au revendicat o parte mai mare din piață. Ulterior, la sfârșitul lunii noiembrie, Igor Munteanu a declarat că ”reînvie practica monopolizării pieței”. 

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie