AfD a obținut 44% din voturi în cadrul scrutinului regional, fiind pentru prima dată când formațiunea extremistă înregistrează un asemenea succes, fie chiar și în cel mai sărac land german.

După rezultat, extremiștii de pe tot continentul au sărit cu felicitările, în special cei din zona noastră, de la auriștii de la București, până la Furtună și Costiuc la noi și o serie de apropiați ai lui Putin, în frunte cu Dmitriev și Pușkov, susținuți de toată propaganda din mass-media.

Partidul Afd, calificat la nivel oficial în Germania drept organizație extremistă de dreapta, are 2 copreședinți, Alice Weidel și Tino Chrupalla. Liderul de facto este însă domana Alice Weidel, mult mai vizibilă, vocală și considerată chiar locomotiva electorală a formațiunii.

AfD, ca orice formațiune de extremă dreapta, s-a remarcat în Germania cu puternice politici anti-imigrație, promovând chiar trimiterea acasă a tuturor străinilor aflați pe teritoriu german fără permis de ședere. Mai este și un partid declarat anti-LGBT, dar și împotriva posibilității adopției copiilor de către cuplurile homosexuale.

Nu sunt astea nici pe departe cele mai controversate viziuni promovate de către acest partid, le-am scos însă în evidență pentru a înțelege cinismul de care dau dovadă oamenii care conduc formațiunea politică. Pentru că Alice Weidel, cea care se află la cârma AfD, calcă efectiv în picioare toate aceste viziuni.

Deoarece chiar ea este homosexuală, având drept parteneră o imigrantă din Sri Lanka și cele două chiar au adoptat doi copii. Mai mult decât atât, Weidel locuiește alături de familie în Elveția și-și plătește taxele acolo, deși este o mare adeptă a naționalismului economic.

Așadar, anti-lgbt la partid și pe scenele electorale, dar ai o parteneră de același sex, ești împotriva adopției de copii de către cuplurile homosexuale în programul partidului, dar chiar tu ai adoptat 2 copii în familie homosexuală, ești anti-imigrație la nivel declarativ, dar trăiești de 17 ani cu o imigrantă.

Una spui și cu totul alta faci, e de altfel o caracteristică pentru majoritatea politicienilor așa-ziși suveraniști. Iar un alt exemplu grăitor în acest sens este idolul suveranismului de peste Prut, Călin Georgescu, cel care, deși este declarat cel mai mare „antiglobalist”, a locuit mai bine de un deceniu în Austria, acolo unde a obținut în mod dubios mai multe vile de lux.

Același declarat naționalist Georgescu, care spune că trebuie să susținem economia națională și producătorii autohtoni, dar care nu a deținut niciodată o Dacie, ci s-a plimbat în Mercedesuri de lux sau alte mașini franceze sau japoneze.

Sau care nu are un loc de muncă stabil și bine plătit în ultimii ani, dar care duce o viață de lux, cu proprietăți în România și Austria și conduri bancare în care se află sute de mii de euro.

De altfel, această politică populistă a extremiștilor europeni, care una spun și cu totul alta fac, este o constantă indiferent de țară. Așa cum constantă e și admirația pentru „înțelepciunea rusească”.

Deoarece AFD, feblețea rușilor din Germania, printre altele, cere ridicarea imediată a oricăror sancțiuni împotriva Rusiei, reluarea comerțului cu Moscova, inclusiv achiziția de gaze și este împotriva aderării Ucrainei la NATO și UE. La fel ca și a Republicii Moldova, de altfel.

Succesul extremiștilor din landul german a trezit multă îngrijorare la Berlin și în întreaga Europă, în condițiile în care ceea ce părea acum câțiva ani încă un fenomen izolat, alimentat de Moscova, a devenit între timp un trend îmbrațișat de tot mai mult lume în țările europene.

Cauzele sunt multiple, de la propaganda și războiul hibrid al Rusiei susținut pe rețelele de socializare, până la aroganța și îndepărtarea de cetățeni a politicienilor din partidele tradiționale. Totuși, chiar și așa, continuă să mă mire cum milioane de oameni pot fi păcăliți de politicieni mega-populiști, care este adevărat că spun lucruri care sunt pe placul simplului cetățean, dar care chiar ei fac cu totul altceva decât ceea ce spun în viața de zi cu zi.