Am fost acolo și m-am convins și de această dată că Republica Moldova, chiar dacă este un stat care din punct de vedere economic sau teritorial nu înseamnă foarte mult la nivel european, din punct de vedere politic se află însă în continuare în centrul atenției. Despre țara noastră s-a discutat mult, iar președinta Sandu a avut și de această dată întrevederi cu cei mai importanți lideri de pe continent. A fost încă un semnal clar că, în continuare, ne bucurăm de susținerea și respectul lumii libere și civilizate și că putem miza pe Europa în această perioadă extrem de dificilă.

Și-n timp ce la Londra se desfășura acest summit, unul în care Moldova se afla în centrul atenției, la Chișinău, unul după altul, se lansau în cursa electorală pentru algerile prezidențiale noi candidați și candidate. Și cam toți și toate, în discursurile lor de lansare, pomeneau despre o dictatură instituită în Republica Moldova. De fapt, faptul că acești domni și doamne pot cu atâta lejeritate să se lanseze în campanii electorale, să vorbească despre orice le poftește sufletul, să aibă acces la mass-media, demontează din start falsul narativ al dictaturii. Pentru că acolo unde există cu adevărat dictatură, în Rusia pe care ei și ele o iubesc atât de mult, în alegeri, așa-zise alegeri de fapt, nu a putut participa niciun opozant. Pentru că opozanții sau au fost uciși, sau sunt în exil, sau, în cel mai bun caz, li s-a interzis să candideze. Iar faptul că la noi este atât de diversă concurența pentru funcția de președinte arată o stare firească și naturală a lucrurilor într-o democrație.

Ce nu este însă firesc și natural într-o democrație, într-un stat care se respectă și în care instituțiile funcționează, e ca, în calitate de pretendent la Președinție să minți în ultimul hal, să dezinformezi și, mai grav, să lucrezi în interesele altei țări. Și, din păcate, asta se întâmplă la noi în continuare.

Ori una dintre principalele teme abordate de toți acești aspiranți, la foc automat și cu texte parcă venite din partea aceluiași autor, este neutralitatea. O neutralitate care, potrivit lui Vlah, Stoianoglo, Chicu și a restului celor din gașca lor, ar fi periclitată de faptul că avem relații bune cu Occidentul, că susținem Ucraina sau chiar că încercăm să modernizăm măcar un pic o armată lăsată de izbeliște timp de decenii.

Acești indivizi invocau mai agresiv ca niciodată neutralitatea când Moldova se afla în centrul atenției la un summit european, la care au participat 47 de lideri provenind din țări membreu UE, NATO sau din afara celor două structuri. Și făceau asta pentru că ei, sau mai degrabă cei care-i ghidează în această aventură electorală, au o mare problemă cu faptul că Moldova se desprinde tot mai mult de Moscova și merge pe calea sa firească.

Ce trebuie să știe cetățenii noștri, e că, la summit-ul comunității politice europene a participat, spre exemplu, și Elveția. Cea mai neutră țară de pe continent. Care are însă un buget militar de 7 miliarde de euro în acest an, adică de vreo 100 de ori mai mult decât Moldova. Și Elveția e înconjurată doar de țări membre NATO și UE, prietene, care nu reprezintă nicio amenințare. Dar chiar și așa, țara are una dintre cele mai moderne armate din lume și își crește cheltuilile pentru apărare în această perioadă.

Pentru a păstra pacea e nevoie de avut relații foarte bune cu țările care o pot proteja. De creat aliați puternici, în fața cărora orice dictator sociopat nu se va ridica niciodată. Și, spre fericirea și șansa noastră, astăzi Moldova se bucură de astfel de aliați. Trebuie însă să depunem toate eforturile pentru a-I păstra și a fortifica relațiile cu ei.