Primul summit Uniunea Europeană - Republica Moldova se desfășoară vineri, într-un moment crucial pentru țara noastră
Social 3 iulie 2025, 20:21 | 392

Primul summit Uniunea Europeană - Republica Moldova se desfășoară vineri, într-un moment crucial pentru țara noastră, cu doar trei luni înainte de alegerile parlamentare. Potrivit surselor de la Bruxelles, blocul comunitar își va reafirma sprijinul pentru aspirațiile Chișinăului de a adera la familia europeană. Președintele Parlamentului, Igor Grosu, spune că acest summit este un eveniment important.

IGOR GROSU, președintele Parlamentului: "Era firesc și noi să avem acest eveniment politic în care se transmit mesaje, se reiterează faptul că Republica Moldova este pregătită pentru inițierea negocierilor, reconfirmă raportul susținut de Parlamentul European. Deci, are o încărcătură politică și un semnal pentru țările membre ale Uniunii Europene, pentru parlamentarii europeni și pentru Comisie."

Potrivit unor oficiali europeni, acest summit are o importanță deosebită, deoarece are loc într-un moment crucial pentru Republica Moldova, pentru regiune și pentru viitorul Europei, dar și pentru extinderea blocului comunitar. „Nu este doar un eveniment simbolic, ci substanțial, mai ales pentru că, în cazul Moldovei, este vorba despre progrese reale, reforme reale și un sprijin real din partea Uniunii Europene”, mai susțin sursele de la Bruxelles.

Summitul este programat să înceapă cu o întâlnire, la Chișinău, între președintele Consiliului European, Antonio Costa, șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și președintele Maia Sandu. Întrunirea va fi urmată de o sesiune plenară cu alți oficiali moldoveni și de o cină oficială, după o conferință de presă comună.

Opinia ta contează. Comentează!