Post Scriptum cu Alex Cozer: Tragedii și neutralitate

„Tragedie la Etulia! O dronă care transporta peste 50 de kg de explozibil a căzut peste școala din localitate. Explozia s-a soldat cu zeci de victime. În marea lor parte copii”. Din fericire, știrile de la sfârșitul săptămânii trecute nu au început cu un astfel de subiect tragic. Dar asta, doar datorită faptului că o dronă iraniană, trimisă de ruși să mai ucidă niște ucraineni, nu a mai zburat încă 500 de metri și a căzut pe un câmp din preajma localității Etulia. Doar de 500 de metri de zbor mai avea nevoie pentru a provoca o tragedie într-un sat moldovenesc. Să cadă peste casele unor oameni, peste școala sau grădinița din localitate.

Doar norocul a făcut ca astăzi, la Etulia, să nu avem zeci de morți și răniți din cauza dronei ucigașe. Doar norocul!

Astăzi, cea care a condus timp de mai bine de 8 ani destinele găgăuzilor, inclusiv a celor din Etulia, a ieșit într-o conferință de presă, anunțând că are de făcut o „adresare către cetățenii Republicii Moldova”. Când am văzut anunțul, mai ales că el a fost făcut după descoperirea dronei, mi-am zis că, în condițiile în care rușii au fost foarte aproape să provoace o tragedie într-un sat din Găgăuzia, Irina Vlah, că despre ea este vorba, se va referi anume la acest subiect. Că va ieși în adresarea sa și va condamna ferm crimele comise de ruși. Că le va cere criminalilor de la Kremlin să înceteze bombardarea Ucrainei măcar în zonele din vecinătatea satelor din Găgăuzia, pentru că acestea sunt în pericol. Și bombardamentele ar putea să omoare și găgăuzi, cetățeni ai Republicii Moldova. Că găgăuzi din Ucraina a ucis deja extrem de mulți.

Dar de unde? Nici măcar în astfel de perioade, când doar norocul a făcut să nu avem zeci de morți la Etulia, Vlah nu a renunțat la statutul său de cap vorbitor al Kremlinului în Moldova. Știți despre ce a vorbit Vlah în adresarea sa? Despre neutralitate permanentă, fraților. Capul vorbitor al propagandei ruse cere ca la referendumul preconizat în toamna acestui an, privind aderarea la Uniunea Europeană, să mai fie introdusă o întrebare, cea privind neutralitatea țării. Și s-a plâns Vlah că, vezi Doamne, nimeni n-o ascultă și nu dă curs inițiativei sale.

De incidentul de la Etulia, nici vorbă. Și tind să cred că chiar dacă se producea o tragedie în acel sat, Vlah ar fi avut aceeași atitudine, de cutie de rezonanță a Kremlinului.

Din păcate, nu a întrebat-o nimeni pe Vlah cu ce i-a ajutat neutralitatea pe cei de la Etulia, împotriva dronei lui Putin. Nimeni nu a întrebat-o nici dacă Vlah ar fi cerut neutralitatea și dacă acea dronă mai zbura încă 500 de metri și cădea peste școala din localitate, omorând zeci de copii. Cu ce, doamnă Vlah, i-ar fi ajutat neutralitatea pe acei copii atunci?

Cu ce i-a ajutat neutralitatea pe zecile de mii de ucraineni uciși de Putin în războiul său de invazie? Cu absolut nimic, așa cum nu ne ajută nici măcar pe noi. Și astăzi, suntem în continuare liberi într-o oarecare măsură, doar datorită Ucrainei și nicidecum a neutralității. Ba din contra, neutralitatea invocată de capetele vorbitoare ale lui Putin de la Chișinău este, în prezent, principalul obstacol în dezvoltarea și prosperarea acestui stat. Lipsa securității, provocată de așa-zisa neutralitate, alungă investitorii din țara noastră, ne face vulnerabili, corupți și lipsiți de predictibilitate.

În fond, propunerea lui Vlah nu e nimic altceva decât solicitarea Moscovei. Care după ce a prostit moldovenii timp de 30 de ani, prin propagandă mizerabilă, vrea acum să le mai bage o strâmbă, o capcancă, la referendumul din toamnă.

Cu rușii, cu acei barbari criminali, este însă totul clar. Dar când o văd pe această Vlah, care se prezintă și ea adeptă a valorilor europene, cum ignoră cu desăvârșire chiar și soarta găgăuzilor, pe care i-a condus și susține că-I reprezintă, mă conving încă o dată de cât de mici și mizerabili pot fi oamenii lui Putin de aici.

Post Scriptum cu Alex Cozer: Vieți frânte pe trecerea de pietoni

12 noiembrie 2026, 22:04

Într-o seară de noiembrie, doi tineri care aveau toată viața în față traversau...

Post Scriptum cu Alex Cozer: În așteptarea gazului ieftin

10 noiembrie 2026, 21:03

De vreo 3 săptămâni sunt în așteptarea gazului ieftin. Gaz pe care a promis...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Krasnoselski, decorat la Moscova

5 noiembrie 2026, 20:47

Liderul separatiștilor de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, primește de la Putin...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Condamnată pentru o fotografie

3 noiembrie 2026, 21:13

Pentru o poză făcută în Rusia, o femeie în vârstă de 65 de ani, cetățeancă a...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Un nou Mall la Chișinău

29 octombrie 2026, 23:04

La Chișinău va apărea un nou mall. Potrivit premierului Vasile Tofan, va fi...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Sabotaje Rusești în Europa

4 noiembrie 2026, 21:11

14 septembrie. Un incendiu izbucnește pe platforma industrială Carfil, unde...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Când agresorul e legitimat

22 octombrie 2026, 23:37

„Domnule Hitler, sunteți un om cu spirit umanitar!”. Cam cum ar fi sunat o asemenea...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Isterie în spațiul public

20 octombrie 2026, 21:58

Drone, drone, drone, drone… O adevărată isterie a fost creată în ultima perioadă...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Vizită la Moscova în plin val de atacuri

15 octombrie 2026, 21:29

Pe teritoriul unei țări, neutră în Constituție și neimplicată în vreun război,...

Opinia ta contează. Comentează!