Post Scriptum cu Alex Cozer: Șor vrea uniune cu Rusia

Un grup criminal organizat, în frunte cu Ilan Șor, și din care fac parte și deputați din Parlamentul Republicii Moldova, solicită, de la Moscova, nici mai mult nici mai puțin decât Uniune cu Rusia și aderare la blocul militar condus de Kremlin, numit ODKB. Este clar un apel la renunțarea Republicii Moldova nu doar la parcursul său european, ci chiar și la independență și atât de fluturata neutralitate de către slugile Moscovei la Chișinău.

Totul s-a întâmplat duminică, atunci când Șor și-a convocat, la Moscova, grupul său criminal organizat sub denumirea de blocul „Victorie”. Acolo cică a avut loc lansarea în alegeri, iar cu această ocazie s-au trasat și principalele obiective ale așa-zisului bloc, care puse în practică ar readuce Republica Moldova la statutul de gubernie rusească sau, mai nou, de subiect federativ al Federației Ruse.

Cel mai grav și sfidător e că printre cei care aplaudau asemenea planuri de distrugere a statului Republica Moldova se numărau inclusiv deputați, precum Tauber, Bolea, Apostolova și restul celora din gruparea criminală. Practic Șor și acoliții săi, o parte din acoliții săi, pentru că mulți alții sunt deghizați și mișună prin politica de la Chișinău, au dezvăluit planul deschis al Moscovei, de anexare a Republicii Moldova. Un plan care ar fi trebuit să fie pus în aplicarea odată capitularea Ucrainei. Cum însă Ucraina încă rezistă, Putin și-a găsit instrumente prin care să preia țara noastră și s-o transforme într-un al doilea front împotriva ucrainenenilor.

Știți ce este cel mai interesant aici? Deși au trecut mai bine de 2 zile deja de când Șor își dezvăluia grandioasele planuri la Moscova, nu am văzut deocamdată nicio reacție de la cei mai activi apărători ai așa-zisei neutralități moldovenești, precum Dodon, Vlah sau Ceban.

Știți că ei insistă cu fiecare ocazie pe neutralitate, chiar introducerea de noi articole în Constituție în acest sens. Și insistă acum, când Moldova chiar este un stat neutru prin prisma apartenenței la blocuri sau alianțe militare, în ciuda faptului că, ilegal, pe teritoriul nostru staționează armata rusească.

Cred că am pierdut numărul manifestațiilor acestor avizi protectori de neutralitate. Ba chiar și referendum Vlah a vrut să facă la acest capitol. Iată-i însă acum, când un bloc politic, reprezentat chiar și în Parlament, cere deschis renunțarea la neutralitate și intrarea sub control militar rusesc, că au luat apă în gură.

Și fac asta pentru că nu pot supăra Moscova. Dar și pentru că ei știu bine că grupul criminal organizat Șor, în varianta blocul Victorie, nu va participa în alegeri. Majoritatea așa-ziselor partide care fac parte din acel bloc sunt interzise, iar membrii lor, mulți sub sancțiuni internaționale. Nu pot însă să spună ceva de rău de Șor și pentru că mizează pe alegătorii săi, rețeaua sa creată pentru scrutinele de anul trecut, și nu în ultimul rând, pe banii săi. Pentru că este evident că Șor, împreună cu curatorii Moscovei pentru Moldova, vor dirija toată operațiunea de corupere electorală pentru alegerile din 28 septembrie, creată după modelul alegerilor din toamna anului trecut.

Mai rămâne să se decidă și unde vor fi direcționate voturile. Iar până acum e clar că principala miză vor fi cele două blocuri proruse, chiar dacă unul dintre ele este declarat proeuropean.

Și în timp ce prorușii își consolidează inteligent toate forțele pentru a nu pierde niciun vot la 28 septembrie, pe segmentul proeuropean e o mare debandadă. În loc să existe o consolidare cât mai mare a forțelor, asistăm la un fenomen contrar, când inclusiv blocurile create încep să se destrame.

Dacă Kremlinul este decis să nu piardă absolut niciun vot prorus, atunci pe segmentul proeuropean lucrurile stau cu totul altfel. Toate sondajele arată că, deși alegători proeuropeni sunt spre 60%, maximum 2/3 dintre ei, în cel mai bun caz, ar vota partidul de guvernare, singura forță proeuropeană sigură că trece pragul electoral. De asta e nevoie de o consolidare cât mai largă a forțelor sincer proeuropene, prodezvoltare, prolibertate, în cadrul alegerilor care vor avea loc în doar două luni și jumătate. Altfel s-ar putea să ne trezim cu surprizele neplăcute trăite în toamna trecută, când referendumul a fost foarte aproape de a eșua.

Post Scriptum cu Alex Cozer: Andronache, pus în libertate

3 februarie 2026, 20:59

Anul 2026 începuse oarecum promițător pentru justiția patriei, fapt pe care...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Guvernarea, relaxată

29 ianuarie 2026, 22:14

Șoferii, victimele nepăsării statului

Post Scriptum cu Alex Cozer: Țuțu, condamnat la opt ani de pușcărie

27 ianuarie 2026, 21:56

Încă un locotenent de-al lui Vladimir Plahotniuc, individ care pe vremea statului...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Europa îi impune limite lui Trump

22 ianuarie 2026, 21:54

Europa a reușit, la Davos, să pună la punct ambițiilor megalomane ale lui Donald...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Damir, condamnat la pușcărie

20 ianuarie 2026, 22:32

Dorin Damir, unul dintre celebrii fini ai lui Vladimir Plahotniuc, a fost condamnat...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Eminescu și pericolul rus

15 ianuarie 2026, 22:00

„Politica Rusiei, oriunde s-a exercitat, a nimicit dezvoltarea firească a popoarelor...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Astăzi se fac 1419 zile de război rus împotriva Ucrainei

13 ianuarie 2026, 22:52

Astăzi se fac 1419 zile de război rus împotriva Ucrainei. La prima vedere, acest...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Plan de pace cu garanții ferme

26 decembrie 2025, 15:24

În ajun de Crăciun, Ucraina a prezentat versiunea sa de plan de pace. Un document...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Rețeaua lui Plahotniuc, în instanță

23 decembrie 2025, 21:10

De vreo 10 zile-ncoace Plahotniuc este mare vedetă. Practic toate buletinele...

Opinia ta contează. Comentează!